Categories: Lifestyle

De ce ne îngrășăm? Mihaela Bilic explică mecanismul

De ce ne îngrășăm? Cu toții știm că dulciurile și mâncatul în exces îngrașă. Dar ce se întâmplă în corpul nostru? Din ce cauză creșterea cantitatea de țesut adipos? Mihaela Bilic a explicat, în cea mai recentă cartea a sa, mecanismul.

Mihaela Bilic, renumitul medic nutriţionist, pune îngrășatul pe seama naturii care ne-a învăţat să luăm toate măsurile de siguranţă pentru a putea supravieţui. Nutriţionistul susţine că Natura nu ne-a vrut sănătoși, ci capabili să ne reproducem, iar explicaţia este următoare:

„Programați pentru a ne îngrășa
Deși ni se pare că noi, oamenii, arătăm așa de o veșnicie, istoria evoluției speciilor ne confirmă că avem în spate 7 milioane de ani de existență, cu modificările de rigoare- și ca aspect, și ca obiceiuri. Din ei, ultimele 2 milioane de ani am fost vânători-culegători, iar ultimii 10000 de ani am fost agricultori. Ca să ajungem mai aproape de zilele noastre, în majoritatea timpului oamenii nu au avut mâncare pe săturate, ba chiar se și murea de foame. Odată cu industrializarea din anii ‘70, cu supraproducția alimentară și cu alimentele ultra-procesate, am ajuns să ne confruntăm cu obezitatea.
De ce nu erau oamenii grași în trecut? Ba erau, însă doar cei care își permiteau. Amintiți-vă de nobilii romani care mâncau tolăniți în paturi și vomitau, ca să poată mânca din nou. Deci potențial de îngrășare am avut mereu, sătuli nu prea am fost de-a lungul istoriei.
Grăsimea a fost mereu venerată și în multe culturi simbolul fertilității era o femeie obeză. Nimic întâmplător dacă ne gândim că hormonii sexuali sunt dependenți de grăsime, adolescenții la pubertate au nevoie de 5-6 kg de grăsime în plus ca să poată dezvolta caracterele sexuale secundare. Grăsimea este vitală și pentru formarea și funcționarea optimă a creierului, iar depozitele de grăsime din corp sunt garanția independenței noastre energetice- ca un fel de baterie de rezervă a telefonului, care asigură supraviețuirea și funcționarea chiar dacă nu mâncăm nimic câteva ore-zile.
Paradoxul este că Natura nu ne-a vrut sănătoși, ci capabili să ne reproducem. Nu longevitatea a fost obiectivul (să trăim sănătoși până la adânci bătrâneți), ci să avem cat mai mulți urmași. Din acest motiv suntem dotați din naștere cu mecanisme de îngrășare- orice calorie mâncată în plus înseamnă grăsime, iar grăsimea asigură supraviețuirea și funcția sexuală. Nu de diabet, hipertensiune și colesterol crescut ne-a ferit Natura, ci de riscul de a muri de frig sau de foame înainte de a avea moștenitori.
Ce se întâmplă când vrem să slăbim, așa cum ne impune societatea de azi? Organismul intră în panică și se opune din răsputeri acestei acțiuni care, după instinctele lui, pune în pericol viața și înmulțirea speciei. Iar instinctul nu poate fi înfrânt cu voință, așa cum ultimii 50 de ani de abundență alimentară nu pot șterge cele 7 milioane de ani de evoluție în slujba grăsimii. Suntem programați pentru a ne îngrășa și ne ia o viață întreagă să luptăm cu asta. Grav este că trăim cu impresia că noi suntem de vină că nu reușim

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Voucherele de energie expiră luna aceasta! Până când pot fi folosiți banii

Cetățenii care au primit vouchere de energie de la stat se află acum în situația…

o oră ago

Vești bune pentru șoferi! Prețurile RCA s-ar putea plafona

Șoferii din România au început să-și repare mașinile în baza poliței CASCO. Acest lucru se…

o oră ago

Calendar creștin-ortodox, 15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul este una dintre figurile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române, fiind venerat…

3 ore ago

Unele pensii vor fi recalculate de două ori! Daniel Baciu a oferit toate detaliile

Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a explicat ultimele modificări aduse noului formular al deciziilor…

11 ore ago

Pașapoartele se vor elibera mai ușor! Există anumite costuri

O nouă Hotărâre de Guvern aduce o modificare semnificativă în procedura de eliberare a pașapoartelor…

12 ore ago

Fraudă cu vouchere de vacanță! Ce se întâmplă dacă tichetele sunt schimbate în bani

Cinci polițiști din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, unul dintre ei la pensie, au fost…

13 ore ago

This website uses cookies.