De când s-a aflat, la sfârșitul lunii trecute, că președintele Biden folosește un aparat de presiune continuă în căile respiratorii pentru a-și trata apneea de somn, o afecțiune de care suferă aproximativ 25 de milioane de alți americani, presa a fost plină de argumente privind modul în care boala sa ar putea afecta abilitățile sale de comandant suprem.
Această dezbatere reflectă o serie de altele legate de sănătatea prezidențială din ultimii ani – câteva serioase, multe speculative sau exagerate, iar unele, precum presupusele controverse legate de faptul că Biden folosește Botox sau Donald Trump poartă perucă, de-a dreptul triviale. Ceea ce se pierde în multe dintre aceste discuții este faptul că informațiile despre sănătatea liderilor americani sunt, în general, de un folos minim pentru public.
Informații false sau adevărate?
O preocupare legată de faptul că ne bazăm pe informațiile cunoscute despre sănătatea președinților și a candidaților la președinție este că acestea sunt adesea înșelătoare sau incomplete. Politicienii și medicii lor joacă un rol de gardian în a decide ce informații sunt împărtășite public. O a doua problemă cu astfel de informații despre sănătate este că, adesea, profanul este incapabil să le evalueze în mod semnificativ.
Cu toate acestea, cea mai importantă avertizare cu privire la sănătatea președinților și a candidaților la președinție este rareori sau chiar niciodată recunoscută: Chiar dacă istoricul medical complet al fiecărui candidat ar fi dezvăluit în întregime, iar alegătorii și-ar baza deciziile doar pe sănătatea acestora, această abordare nu ar duce neapărat la alegerea unor președinți mai sănătoși sau mai longevivi.
Minciuni medicale
Adesea, de fapt, istoria arată contrariul. Cel mai cunoscut exemplu este cel al lui Wendell Willkie, contracandidatul republican al lui Franklin Roosevelt în 1940, un tânăr de 48 de ani, care părea mult mai în formă decât președintele în exercițiu, mai în vârstă și imobilizat în scaun cu rotile. Cu toate acestea, afecțiunile lui FDR nu l-au împiedicat să fie reales pentru un nou mandat patru ani mai târziu sau să conducă națiunea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce Willkie a murit în urma unui atac de cord masiv înainte de alegerile din 1944.
Potrivit medicului-colonist Robert Steinbrook, în 1992, candidații George H.W. Bush (68 de ani) și Ross Perot (62 de ani), aveau o speranță de viață de 13 ani și, respectiv, 17 ani. Bush a mai trăit încă 26 de ani, iar Perot încă 27. În 1996, un bărbat de 72 de ani ar fi putut fi așteptat să trăiască până la aproximativ 84 de ani; Bob Dole a murit la 98 de ani în 2021.
Președinții sunt și ei oameni
Există multe motive pentru ca cetățenii să aleagă un candidat prezidențial în detrimentul altuia. Nu există nicio dovadă care să sugereze că problemele de sănătate subiacente au o influență semnificativă asupra eficienței cu care aceștia vor conduce țara. Concentrându-ne pe dosarele medicale ale candidaților, mai degrabă decât pe idei, ne facem un deserviciu atât nouă înșine, cât și națiunii, scrie The Hill.
