Economic

Decizia luată de CFR Călători în plină pandemie

Decizia luată de CFR Călători în plină pandemie pentru a asigura protecția călătorilor. CFR Călători suplimentează numărul de garnituri de tren cu respectarea măsurilor de protecție pentru noul coronavirus, pentru a veni în sprijinul celor care se vor deplasa în perioada următoare în țară și în străinătate, în interes de serviciu.

Directorul companiei, Dan Costescu, a declarat la un post de radio că aceste persoane se pot înscrie pe o listă, iar în momentul ocupării locurilor trenul va pleca. El precizează că trenurile vor avea mai multe vagoane de dormit și cușetă, pentru a se putea asigura distanța între călători.

Dan Costescu: ”Am pregătit vagoane de dormit care să le asigure în condiții normale și de siguranță drumul spre casă și apoi întoarcerea la locurile de muncă. Am păstrat acea regulă introdusă pe perioada crizei de a se ocupa un loc da, unul nu, așa cum i-am spus noi. Se păstrează și la vagoane de dormit și la vagoanele cușetă această regulă, mai precis se vând doar jumătate de locuri. Deci într-o cabină de patru persoane se vor vinde doar două paturi, într-o cabină de vagon de dormit se va vinde doar un singur loc, va fi plătit doar un singur loc, dar cine va merge la vagon de dormit va merge în regim single.”

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

o oră ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

5 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

13 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

14 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

16 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.