Lifestyle

Decizie așteptată de toată populația Europei. Declarația vicepreşedintelui Comisiei Europene Maroš Šefčovič

Decizie așteptată de toată populația Europei. Declarația vicepreşedintelui Comisiei Europene Maroš Šefčovič

Scandalul care a izbucnit în întregul continent european în legătură cu limitarea unor drepturi pentru persoanele care nu se vaccinează anti COVID, este pe cale de a se dezamorsa.

Luni seară, Maroš Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză a afirmat că vaccinarea împotriva coronavirusului nu va fi obligatorie, subliniind că nu vor exista drepturi diferite în funcţie de opţiune.

„Vaccinarea este voluntară”, a declarat Maroš Šefčovič

Oficialul Comisiei Europene a mai spus că unele persoane pur şi simplu nu vor vrea să se vaccineze, iar altele nu vor putea fi vaccinate din raţiuni medicale.

„Luăm toate măsurile de precauţie astfel încât să nu creăm baze pentru tratarea diferită a acestor persoane sau vreo limitare a drepturilor”, a subliniat Maroš Šefčovič.

Maroš Šefčovič a precizat că prioritatea va fi colectarea de date, la nivel european, despre mutaţiile suferite de coronavirus şi despre modul în care acţionează vaccinurile.

„Trebuie să ne asigurăm că datele vor fi colectate electronic prin respectarea tuturor reglementărilor privind sfera privată şi că acest lucru se va face prin platforme interoperaţionale, astfel încât să avem acces comun la date; este necesar să avem date despre eficienţa vaccinurilor, pentru evaluarea întregului proces de vaccinare”, a subliniat Maroš Šefčovič.

Charles Michel propune dezbatere publică

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a propus o dezbatere publică pe tema oportunităţii introducerii certificatelor de vaccinare pentru călătorii, semnalând că nu este de acord cu aplicarea rapidă a unei astfel de măsuri.

Ideea introducerii unui paşaport de vaccinare anticoronavirus a fost propusă de premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis și acceptată de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

În România, preşedintele României, Klaus Iohannis, a respins această idee, susținând că astfel se va crea o stare de tensiune în rândul populației.

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a semnalat că se opune introducerii unui astfel de certificat de călătorie în scurt timp.

„Dacă implementăm prea rapid o astfel de măsură, s-ar crea o frustrare enormă. Ideea este sensibilă în multe ţări europene, deoarece unele persoane ar avea impresia că solicitarea acestui certificat face obligatorie vaccinarea”, a atras atenţia Charles Michel.

Preşedintele Consiliului European a anunţat că va fi lansată o dezbatere publică pe această temă.

Anterior, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că certificatele de vaccinare sunt o „necesitate medicală”, dar a avertizat că va fi foarte dificil să se stabilească la nivel politic ce privilegii ar conferi un astfel de document.

Introducerea unui certificat de vaccinare pentru călătorii riscă să fie contestată la instanţe judiciare naţionale, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sau la instanţe internaţionale, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).