Categories: Lifestyle

Decizie radicală la Vatican. Ce se întâmplă cu slujbele de Crăciun

În urmă cu aproape două luni de zile, Papa Francisc anunțase că va oficia slujbele de Crăciun, fără participarea directă a publicului, iar acestea vor fi transmise în mediul online.

Măsura a fost luată în contextul pandemiei de coronavirus.

Joi, 10 decembrie, Papa Francisc anunță o nouă măsură pe care a luat-o în legătură cu slujbele de Crăciun.

Papa Francisc mută Sfânta Liturghie

Papa Francisc mută liturghia din Ajunul Crăciunului în Bazilica Sfântul Petru la ora 19.30 în loc de 21.30, în contextul pandemic. Este o nouă decizie radicală a papei, după refuzul de a purta mască, încălcând astfel legea prin care ea este obligatorie în Cetatea Vaticanului și în Roma.

Papa Francisc a decis ca Liturghia din Ajunul Crăciunului de la Bazilica Sfântul Petru, pe 24 decembrie, să înceapă la 19:30 în acest an.

Liturghia începea, de zece ani, mai devreme de miezul nopții, în jurul orei 21.30, dar din cauza pandemiei – chiar dacă intrările în Bazilica Sfântul Petru vor fi limitate la un număr mic de oameni – s-a stabilit mutarea orei la 19.30.

Și tradiționalul pelerinaj a fost anulat

Papa Francis a anulat deja tradiționalul pelerinaj din ziua de 8 decembrie la monumentul Fecioarei Maria din centrul istoric al Romei.

La pelerinajul care se desfășura de obicei la ora 16.00 participau de regulă multe autorități, dar și pelerini și turiști. În acest an, Papa Francisc a mers dimineață să se roage la imaginea Fecioarei Maria din Piazza di Spagna, a depus un buchet de trandafiri albi și a încredințat Maicii Domnului orașul Roma și bolnavii din lume.

Sfântul Scaun a făcut public calendarul sărbătorilor din decembrie și a explicat că „participarea va fi foarte limitată”, din cauza pandemiei.

Ionescu Lucian

Lucian Ionescu a studiat la Faculatea de jurnalism, Spiru Haret, Bucuresti. Este jurnalist de peste 20 de ani, a scris articole pentru www.evz.ro, www.infoactual.ro,

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

o zi ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

o zi ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

o zi ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

o zi ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

2 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 zile ago

This website uses cookies.