Lifestyle

Declarația unui oficial rus înainte de ceremonia de investire a lui Joe Biden ca președinte al SUA. Maria Zaharova lansează bomba!

Declarația unui oficial rus înainte de ceremonia de investire a lui Joe Biden ca președinte al SUA. Maria Zaharova lansează bomba!

Ceremonia de investire a lui Joe Biden, care devine cel al 46-lea președinte al Statelor Unite este urmărită de toate statele lumii.

În legătură cu acest eveniment, purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova a afirmat, că nu se vor schimba relațiile bilateral între Rusia și SUA.

„Nu ne interesează persoana”

Este puţin probabil ca relaţiile bilaterale dintre Rusia şi SUA să se schimbe radical odată cu venirea democratului Joseph Biden în funcţia de preşedinte, a declarat, purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova.

„Din păcate, nu se observă nicio modificare radicală în planul îmbunătățirii relațiilor bilaterale ca urmare a schimbării, ca să spunem așa, a participanților la toate procesele electorale, a înlocuirii oamenilor de la Casa Albă. /…/ Nu există prognoze radicale de schimbare a decorului” – a declarat diplomatul rus.

„Sincer vorbind, nu ne interesează persoana. Noi avem preşedintele nostru. Pe noi ne interesează relaţiile ruso-americane, ne interesează cooperarea bilaterală în problemele globale” – a explicat Zaharova.

Americanii vor cetățenie rusă

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a mai spus, că primește pe rețelele sociale mesaje din partea susținătorilor președintelui în exercițiu al Statelor Unite, Donald Trump, cu rugămintea de a descrie algoritmul dobândirii cetățeniei ruse.

„Cel mai popular comentariu al momentului, ce mi se trimite în privat din SUA pe rețelele de socializare – este cum poate fi obținută cetățenia rusă”, a declarat Zaharova.

Anterior, purtătoarea de cuvânt a MAE rus a afirmat că, în foarte scurtă vreme, Rusia va răspunde la încălcarea libertății de exprimare din Statele Unite.

Întrebată dacă nu este cazul ca Moscova să exprime protest în legătură cu aceste încălcări din SUA, reprezentanta diplomației ruse a spus: „Va fi, ne pregătim”.