Economic

Dezastru la Casa Nationala de Pensii. Ministrul Muncii a rupt tacerea!

Dezastru la Casa Nationala de Pensii. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anuntat pe pagina sa de socializare ca indicatorii Casei Nationale de Pensii nu au fost indepliniti.

Asadar, ministrul Muncii a decis să îl revoce din funcție pe Laurențiu Tent, președintele Casei Naționale de Pensii, scrie Capital.

„Am cerut revocarea din funcţie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice. Datele obiective îmi indică faptul că nu suntem acolo unde trebuia să fim astăzi în îndeplinirea indicatorilor de performanţă.”, a scris Violeta Alexandru.

”Sunt situații inacceptabile pe teren”

”Dincolo de evaluarea mea, mesajele primite, multe, de la pensionari care nu mă cunosc personal şi care îmi relatează situaţii inacceptabile din teren, pentru mine contează mult.

Văd multe măsuri de reformă necesare pentru a ajunge la performanţa, posibilă în România, de a soluţiona dosarele de pensii în timp şi în general de a avea o altă atitudine, respectuoasă faţă de problemele pensionarilor. Sigur că nu este uşor să gestionezi un sistem care are, într-adevăr, o activitate complexă. Şi cu un om ca mine care este foarte exigent”, a scris Violeta Alexandru, luni seara, pe pagina sa de facebook.

În funcții publice trebuie puși oameni care pot face performanță

„În funcţii publice, mă interesează exclusiv performanţa. Da, propunerea de numire din decembrie 2019 a fost a mea, dar acest lucru nu înseamnă că, de dragul de a mă proteja, nu iau decizii atunci când este cazul. Ştiu un lucru, se poate face performanţă şi la casele de pensii. Urmează câteva decizii de management importante”, a subliniat ministrul Muncii.

Premierul Ludovic Orban l-a revocat ieri din funcție pe președintele Casei Naționale de Pensii printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial. Momentan, atribuțiile lui Laurențiu Tent au fost preluate de către secretarul de stat Tomita Murgoci.

 

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Voucherele de vacanță se vor acorda diferit anul acesta. Ce se schimbă pentru bugetari

Voucherele de vacanță pentru anul acesta au fost majorate. Guvernul a anunțat o creștere de…

1 minut ago

Pericol de inundații! Codul Galben vizează 12 râuri

Hidrologii au emis marți o avertizare de Cod galben de inundații pentru 12 râuri, valabilă…

o oră ago

Legea salarizării va fi gata abia în 2025. Ce angajați sunt afectați

Românii care lucrează în domenii precum sănătate, IT și educație vor beneficia de cele mai…

3 ore ago

Seniorii au de așteptat mai mult de o lună pentru pensii! Când intră banii în iunie

Seniorii din România vor trebui să aștepte mai mult de 40 de zile pentru a-și…

6 ore ago

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

4 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.