Disputa pe patrimoniul UTC se lasă cu dosare la DNA

Patrimoniul fostului UTC naște tensiuni puternice. Patrimoniul fundaţiilor pentru tineret se constituie din bunurile care au aparţinut fostelor organizaţii ale tineretului comunist din judeţe şi a municipiului Bucureşti, precum şi din donaţii, legate şi alte surse provenite în condiţiile legii.

În momentul de faţă există 25 de fundaţii judeţene pentru tineret, dintre care numai 10 sunt active, iar rolul pentru care au fost înfiinţate este de a instrui, educa şi forma tinerii în spiritul tradiţiilor umaniste şi al valorilor democraţiei.

Guvernul Orban confirmă, într-un răspuns pentru un deputat, că ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, este vizat de un dosar penal deschis la DNA ca urmare a unei sesizări depuse în luna mai. Ionuț Stroe a confirmat într-o declarație dată pentru ”Evenimentul zilei”,  ”Exclusiv. Ministrul Ionuț Stroe, despre ancheta DNA: Este o copilărie. Va ieși totul la lumină”, cu ceva timp înainte, sesizarea depusă la DNA de catre niște fundații nemulțumite de proiectul de lege care vrea să reglementeze situația patrimoniului

Într-un răspuns la o înterebare a deputatului PSD Ioan Dîrzu, Guvernul comunică informaţiile furnizate de Ministerul Public cu privire la eventuale abuzuri şi ilegalităţi comise în gestionarea de către fundaţiile pentru tineret a fostului patrimoniu al UTC.
Pe listă se află şi dosarul dr. 214/P/2020, înregistrat la 21 mai 2020, în urma unei sesizări formulate de Federaţia Tinerilor din Constanţa împotriva ministrului Tineretului şi Sportului, „pentru că prin neadoptarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 146/2002 a rezultat constituirea nelegală a conducerii P.T.M.B. pentru a menţine relaţia de asociere cu S.C. Tin Management Grup S.A. şi S.C. Tisera Construct S.R.L., prin care fondurile F.T.M.B. se scurg către familia…”.

Deputatul PSD Andrei Pop a propus, în urmă cu o lună, printr-o iniţiativă legislativă, desfiinţarea fundaţiilor pentru tineret cu preluarea patrimoniului de către stat şi autorităţile judeţene, ca urmare a administrării defectuoase a acestuia.

„Scopul fundaţiilor judeţene pentru tineret, cele care au preluat patrimoniul Uniunii Tineretului Comunist, este administrarea patrimoniului propriu în folosul tuturor tinerilor şi al organizaţiilor de tineret, cu excepţia organizaţiilor ce aparţin partidelor şi formaţiunilor politice. Patrimoniul fundaţiilor judeţene pentru tineret este valorificat nu în interesul tinerilor, ci în interesul unor ‘băieţi deştepţi’ care au pus mâna pe acesta pe parcursul tranziţiei şi care îşi urmăresc mai degrabă interesele personale, decât cele pentru care aceste fundaţii au fost constituite”, a afirmat Pop.

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

Cod galben de inundații! Ce zone sunt afectate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben…

13 minute ago

Premierul slovac Robert Fico se află în stare gravă după ce a fost împușcat!

Premierul slovac Robert Fico se află în stare gravă după ce a fost împușcat miercuri…

o oră ago

Marcel Ciolacu afirmă că sustenabilitatea pentru pe termen lung a României impune pensii private, dar este nevoie și de sprijin din partea mediului privat

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că orice prim-ministru ar aprecia veniturile suplimentare care sunt direcționate…

3 ore ago

Cod galben de vânt! Avertizarea este valabilă două zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben pentru județul Caraș-Severin și…

5 ore ago

Voucherele de energie expiră luna aceasta! Până când pot fi folosiți banii

Cetățenii care au primit vouchere de energie de la stat se află acum în situația…

7 ore ago

Vești bune pentru șoferi! Prețurile RCA s-ar putea plafona

Șoferii din România au început să-și repare mașinile în baza poliței CASCO. Acest lucru se…

9 ore ago

This website uses cookies.