Lifestyle

Document Ministerul Justiției. Care sunt pedepsele pentru infracțiunile săvârșite în timpul stării de urgență

Document Ministerul Justiției. Care sunt pedepsele pentru infracțiunile săvârșite în timpul stării de urgență. Potrivit Codului penal, orice infracțiune săvârșită împotriva unor persoane vulnerabile (bolnave) poate fi pedepsită în regim agravat. La pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune se poate adăuga un spor de 2 ani de închisoare.

– Furtul calificat, dacă infractorul a profitat de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate datorată stării de sănătate (cum este boala COVID-19), se pedepsește cu un maximum de 7 ani închisoare.

– Tâlhăria calificată săvârșită prin folosirea de substanțe paralizante, care a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea victimei, dacă infractorul a profitat de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată stării de sănătate (cum este boala COVID-19), se pedepsește, în funcție de ipoteză, cu un maximum 12, 14 ori 20 de ani închisoare.

– Vătămarea corporală care a necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, dacă infractorul a profitat de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată stării de sănătate (cum este boala COVID-19), se pedepsește cu un maximum 12 ani închisoare

Potrivit Codului Penal orice infracțiune săvârșită în timpul stării de urgență se pedepsește în regim agravat

La pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune se adaugă 2 ani de închisoare.

– Furtul calificat săvârșit prin violare de domiciliu sau sediu profesional, dacă infractorul a profitat de starea de urgență, se pedepsește cu un maximum de 9 ani de închisoare.

– Tâlhăria calificată care a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea victimei se pedepsește cu un maximum de 20 ani închisoare.

– Zădărnicirea combaterii bolilor – transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală, dacă s-a produs moartea unei persoane, se pedepsește cu un maximum de 17 ani închisoare.

Codul penal pedepsește faptele de nerespectare a măsurilor dispuse de instituțiile statului în vederea prevenirii răspândirii bolilor.

– Pedeapsa aplicată ajunge până la 5 ani de închisoare, respectiv până la 9 ani dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală și până la 15 ani dacă fapta a avut ca urmare decesul uneia sau mai multor persoane.

– Declarațiile false sau nedeclararea unor fapte către autoritățile abilitate poate fi pedepsită ca infracțiune. Dacă fapta este comisă profitând de starea de urgență, pedeapsa poate ajunge până la 7 ani de închisoare

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

6 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

8 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

10 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

18 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

19 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

21 de ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Steaua, de la CSA la FCSB

This website uses cookies.