Categories: Actual

Doliu în lumea politică. Fostul ministru al Apărării, Mircea Duşa a murit la vârsta de 67 de ani

Liderul PSD, Mircea Duşa a murit. Anunţul a fost făcut de liderul social democrat, Mihai Fifor.

Doliu în lumea politică. Fostul ministru al Apărării, Mircea Duşa a murit la vârsta de 67 de ani

Astazi, Mircea Dusa a decis sa plece intr-o lume mai buna…Am pierdut un prieten, un camarad de nadejde, un partener pe care am fost onorat sa il am alaturi si de la care am invatat enorm. Iti multumesc, Mircea, pentru tot!
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, prieten drag!

În luna iulie, lui Mircea Duşa i s-a făcut rău în timpul unei vizite pe care o făcea, alături de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană

În luna iulie, fostul ministru al Apărării Mircea Duşa a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital după ce i s-a făcut rău în timpul unei vizite pe care o făcea, alături de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la sediul Batalionului 51 Operaţii Speciale „Vulturii” din Târgu Mureş.

În timp ce avea loc un briefing, cu ușile închise, despre capabilitățile Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, a apărut o ambulanță îndreptându-se spre locul unde avea loc întâlnirea.

Mircea Geoană spune că ambulanța a intervenit pentru Mircea Dușa, în vârstă de 67 de ani, căruia i s-a făcut rău. Informaţia a fost confirmată de oficialul NATO, care a precizat că Mircea Duşa ar fi avut „un incident medical se pare destul de serios”.

Mircea Dușa s-a născut pe 1 aprilie 1955, la Toplița, jud. Harghita, România) este un politician român, membru al Parlamentului României. Din anul 2012 a fost ministru de Interne în primul guvern Ponta.

După data de 21 decembrie 2012 a fost ministrul apărării naționale în guvernele Ponta 2, 3 și 4. Pe 4 noiembrie 2015 prim-ministrul demisionar Victor Ponta a propus ca Dușa să preia conducerea interimară a guvernului. Președintele Klaus Iohannis nu a acceptat însă propunerea lui Ponta și l-a desemnat prim-ministru interimar pe ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, Mircea Duşa a fost şi prefecturl judeţului Harghita în perioada 2001-2004 şi a avut mai multe mandate de parlamentar.

Adriana Coman

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

20 de ore ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

22 de ore ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

o zi ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

o zi ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

o zi ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

o zi ago

This website uses cookies.