Categories: Știri pe scurt

Două artere importante din București vor fi cu sens unic

Traficul din București are o faimă negativă pentru cât este de dificil.

Tocmai de aceea, PMB a transmis că strada Radu Beller din sectorul 1 și Calea Floreasca, către Șoseaua Ștefan cel Mare, pe direcția intersecției cu Strada Ceaikovski, vor fi reamenajate. Astfel, cele două artere aglomerate vor avea sens unic.

„Calea Floreasca va deveni curând sens unic de circulație pe direcția Șoseaua Ștefan cel Mare către intersecția Calea Floreasca cu strada Ceaikovski, iar în acest scop se vor monta semne de circulație corespunzătoare noilor reglementări de trafic”, a anunțat Primăria Capitalei.

Reprezentanții Primăriei au explicat și ce se va întâmpla cu strada Radu Beller:

„Și strada Radu Beller va deveni sens unic dinspre Bd. Mircea Eliade spre Piața Dorobanți. Lucrările de frezare, asfaltare, creare de benzi unice de autobuz și de trasare a marcajelor corespunzătoare au început marți noapte”, citează Antena 3 CNN.

Balcu Irina

Absolventă Litere UniBuc (LLR-LLS şi CRP; masterat de Studii Avansate în Lingvistică). Masterandă la Scriere Dramatică, UNATC I.L. Caragiale.

Recent Posts

Unele pensii vor fi recalculate de două ori! Daniel Baciu a oferit toate detaliile

Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a explicat ultimele modificări aduse noului formular al deciziilor…

3 ore ago

Pașapoartele se vor elibera mai ușor! Există anumite costuri

O nouă Hotărâre de Guvern aduce o modificare semnificativă în procedura de eliberare a pașapoartelor…

4 ore ago

Fraudă cu vouchere de vacanță! Ce se întâmplă dacă tichetele sunt schimbate în bani

Cinci polițiști din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, unul dintre ei la pensie, au fost…

5 ore ago

Veniturile unor anumiți români ar putea fi tăiate și cu 50%! Cine este afectat

Veniturile bugetarilor sunt în pericol să fie reduse, iar Guvernul are în vedere anumite măsuri…

6 ore ago

Pensionarea anticipată. Cum te poți pensiona mai devreme fără penalizări?

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a oferit clarificări cu privire la criteriile conform cărora unii români…

7 ore ago

Ucraina, scutită de la plata taxelor vamale încă un an. Măsura a fost adoptată de UE

Ucraina va continua să beneficieze de suspendarea taxelor vamale pentru încă un an, până la…

8 ore ago

This website uses cookies.