Categories: Actual

Elena Udrea îşi primeşte fetiţa, săptămânal, la „biroul” de la penitenciar. 29 octombrie ar putea veni cu veşti bune

25 octombrie este o zi foarte importantă pentru Elena Udrea. Înalta Curte va tranșa problema legată de modul în care se va aplica decizia Curții Constituționale cu privire la curgerea prescripției, soluție care ar putea fi salvatoare pentru Elena Udrea. Până atunci, Elena Udrea este fericită, atât cât se poate spune fericită, că îşi vede fetiţa în fiecare săptămână.

Elena Udrea îşi primeşte fetiţa, săptămânal, la „biroul” de la penitenciar. Ziua de 25 octombrie ar putea veni cu veşti bune

Chiar dacă se află după gratii, Elena Udrea își vede fiica în fiecare săptămână. Potrivit unor surse apropiate cuplului, citate de EVZ.RO,  Alexandrov merge de fiecare dată la închisoare cu multe coli albe și cel puțin 2-3 cărți pentru a justifica munca Elenei Udrea, mai exact motivul pentru care aceasta nu poate veni încă acasă. În acest fel, micuța Eva știe că mama ei are foarte mult de lucru și drept urmare nu se poate întoarce încă de la birou.

Cert este că cel care are cea mai mare grijă de fetiță este tatăl, care este ajutat și de o bonă, dar și de bunica maternă. Chiar și așa lucrurile se dovedesc uneori greu de manageriat, mai ales că mai există și proiectul imobiliar de la Cluj de care tot el trebuie să se ocupe. Drept urmare fiecare zi pare o provocare pentru el, însă, potrivit apropiaților se descurcă de minune.

25 octombrie, poate fi pentru Elena Udrea o zi fericită

Elena Udrea așteaptă data de 25 octombrie, atunci când Înalta Curte va tranșa problema legată de modul în care se va aplica decizia Curții Constituționale cu privire la curgerea prescripției. Acea soluție ar putea fi salvatoare pentru Elena Udrea care mai are încă un dosar pe rol, și poate chiar și în Gala But ar putea fi folosită, dacă interpretarea ICCJ va fi una favorabilă. Până acum însă, judecătorii Înalte Curți s-au arătat a fi extreme de duri, niciuna dintre contestațiile fostului ministru nu a fost admisă, nicio cale de atac extraordinară n-a avut șanse de succes până acum.

Elena Udrea se află după gratii din luna aprilie, atunci când condamnarea în dosarul gala Bute a rămas definitivă și când a fost prinsă la frontiera Bulgaria-Grecia, fiind încarcerată pentru 2 luni în Bulgaria.

Adriana Coman

Recent Posts

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

34 de minute ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

6 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

8 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

10 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

12 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.