Categories: Actual

Elevii intervin și se pronunță cu privire la modificările din Legea Educației, prezentate de ministrul Sorin Cîmpeanu

Consiliul Național al Elevilor consideră că proiectele privind legile educației, aflate în consultare publică, reprezintă un pas important pentru a asigura o reformă de substanță în educație, a declarat pentru Radio România Actualități președintele acestui for, Robert Avram. El a mai adăugat că proiectele conțin o parte din propunerile, pe care Consiliul Elevilor le-a făcut de-a lungul anilor pentru învățământul preuniversitar, însă sunt și prevederi asupra cărora vor face observații.

Elevii intervin și se pronunță cu privire la modificările din Legea Educației, prezentate de ministrul Sorin Cîmpeanu

„Dacă ne referim la acele materii, cum erau ele definite – „materii opţionale” – propunerea pe care noi am făcut-o a fost ca această componentă a curriculum-ului să fie redefinită în curriculum la decizia elevului din oferta şcolii, tocmai pentru a pune accentul pe implicarea participativă a elevului în viața comunităţii şcolare”, a mai declarat preşedintele Consiliul Național al Elevilor, Robert Avram.

Elevii au nemulţumiri şi în ceea ce priveşte admiterea în licee şi colegii şi speră să găsească înţelegere la ministrul educaţiei Sorin Cîmpeanu.

„Am mai sesizat și anumite aspecte care țin de admiterea în licee, cu precădere în colegiile naționale, acolo unde s-ar vrea ca elevii să aibă posibilitatea de a nu mai susține evaluarea națională, în cazul în care reușesc să ia un rezultat bun la examenele de preadmitere. Nu este neapărat o propunere rea, însă este foarte important să ne asigurăm de securitatea subiectelor, pentru că au fost multe cazuri pe care le-au reclamat părinţii şi elevii deopotrivă la examenele de admitere în clasa a V-a în astfel de colegii naționale, unde subiectele mai „scăpau” din liceu, mai apăreau anumite situații de corectare subiectivă și aşa mai departe”, a mai precizat Robert Avram.

Proiectele privind legile educației sunt în consultare publică până aproape de finalul lunii august, iar acestea vor aduce modificări importante în sistemul de educație, spunea  ministrul Sorin Cîmpeanu.

Adriana Coman

Recent Posts

Locul de muncă care plătește 5.000 de lei pentru 2-3 ore de lucru. Interesul este scăzut

Interesul pentru cursurile de tractorist agricol a scăzut. Un centru de formare profesională din București…

20 de ore ago

Atenție de unde cumpărați pește! ANPC a retras de la vânzare 1,3 tone

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ…

22 de ore ago

Promisiunile Guvernului cresc deficitul bugetar! Taxele cresc odată cu salariile

Promisiunile repetate de majorări făcute de autoritățile române ar putea agrava și mai mult deficitul…

23 de ore ago

Seniorii au de așteptat 40 de zile până la primirea pensiei! Care este motivul

Luna mai a adus o modificare importantă în programul de plată a pensiilor. Seniorii au…

o zi ago

Cum să scapi corect de medicamentele expirate. Regulile pe care trebuie să le urmezi

Toți românii care cumpără medicamente trebuie să fie conștienți de o regulă importantă și să…

o zi ago

Încep alegerile! Lista completă a candidaților

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare programate pe 9 iunie 2024 a început vineri,…

o zi ago

Parteneri

This website uses cookies.