Economic

Experții economici anunță o mare catastrofă. Cine vor fi cei mai afectați

Experții economici anunță o mare catastrofă. Din nefericire, conform unei analize Frames, mii de firmele românești vor fi afectate în a doua etapă a coronacrizei. Începând de săptămâna viitoare, angajatorii vor face disponibilizări masive sau își vor închide poțile.

Multe companii românești au așteptat să vadă publicată ordonanța privind măsurile economice anunțate de Guvern, iar de la astăzi au trecut la înregistrarea deciziilor de șomaj tehnic.

Potrivit analiștilor de la Frames, citat de capital.ro, dintre cele 300.000 de firme, cele mai multe sunt micro intreprinderile și întreprinderi mici, cu maxim 20 de angajați, din domenii precum HORECA, servicii către populație (turism, evenimente, saloane de înfrumusețare, săli de jocuri, magazine de cartier etc.), care și-au închis activitatea pe fondul deciziilor administrative și, în multe cazuri, ca urmare a scăderii dramatice a încasărilor.

Experții economici anunță o mare catastrofă: „Sunt peste 400.000 de angajați numai în hoteluri și restaurante…”

,,Sunt peste 400.000 de angajați numai în hoteluri și restaurante, care vor fi disponibilizați sau trimiși în șomaj tehnic. Din păcate, contagiunea se anunță și mai mare, având în vedere că pe lanțurile de business sunt afectați furnizori dintr-o gamă largă de servicii’’, afirmă experții de la Frames.

Potrivit estimărilor companiei de consultanță, în perioada martie-aprilie, peste 1 milion de angajați din economie vor rămâne fără locuri de muncă. Acest lucru se va întâmpla dacă starea de urgență nu va fi ridicată. Estimarea nu ia în calcul personalul angajat la negru, fără forme legale, o practică încă foarte prezentă în economie.

În acest sens, analiștii de la Frames trag un semnal de alarmă privind modul în care mulți dintre patronii din România au înțeles să gestioneze această perioadă de criză: ,,Din păcate, primele decizii luate în special în IMM-uri au fost disponibilizarea personalului și stoparea oricăror plăți către parteneri, fapt care a accentuat și mai mult blocajul financiar. Dacă până acum, plățile se faceau în medie la 3 luni, la nivelul economiei, cel mai probabil acest ecart va crește semnificativ, cu consecințe extrem de grave pe lanțul economic’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Citește mai mult…

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Calendar creștin-ortodox, 8 mai: Sfântul Ioan Evanghelistul

Pe 8 mai, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Ioan Evanghelistul. Această sărbătoare comemorează adunarea pulberii…

o oră ago

Hackerii au găsit noi metode să fure datele utilizatorilor de telefoane mobile

Hackerii folosesc o funcție a aplicației WhatsApp pentru a obține acces neautorizat la datele utilizatorilor…

9 ore ago

Prețul chiriilor a crescut! Românii plătesc cu 15% mai mult

Anul acesta prețul chiriilor a înregistrat o creștere cu 15% față de anul trecut, conform…

10 ore ago

Un nou cutremur a zdruncinat România! Unde s-a produs seismul

Un cutremur a avut loc în România, au anunțat experții în seismologie. Aceștia au oferit…

11 ore ago

Se dau 12.000 de lei la angajare! Măsuri de combatere a deficitului forței de muncă

România se confruntă cu diverse probleme, iar unul dintre cele mai mari este deficitul forței…

12 ore ago

Când vom mai avea zile libere? Mai sunt două minivacanțe

Românii se pot aștepta la mai multe minivacanțe în 2024, calendarul fiind plin de zile…

14 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Doamna în mov

This website uses cookies.