Categories: Social

Festivalul de Teatru, Ideo Ideis, cu tema „IDENTITATEA”, provocare pentru adolescenți

Peste două sute de adolescenţi din 9 oraşe din ţară, participă la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului de Teatru Ideo Ideis, care se desfăşoară în perioada 9 – 15 august. Aceștia se vor întâlni cu mentori şi traineri pentru un dialog între generaţii, care va cuprinde întâlniri de tip artist talk şi mentorat pentru spectacolele de teatru tânăr puse în scenă de liceenii înscrişi în festival.

„Contextul neobişnuit care continuă la nivel global a determinat organizatorii să ia din nou decizia de a duce spaţiul Ideo Ideis în comunităţile de liceeni din oraşele în care trăiesc, păstrând dorinţa de a le oferi o experienţă intensă de explorări personale prin teatru şi arte alăturate. Astfel, Alexandria rămâne nucleul festivalului şi în acest an, oraşele Bacău, Baia Mare, Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Buzău, Constanţa şi Sibiu alăturându-se spaţiilor în care experienţa de festival va fi recreată”, se arată într-un comunicat.

Adolescenţii vor participa, în patru dintre cele şapte zile de festival, la Atelierele de Teatru Tânăr şi Atelierele de Măiestrie şi Arte Alăturate, coordonate de trainerii şi mentorii atribuiţi fiecărui oraş, toţi profesionişti deja confirmaţi pe scena de teatru din România sau profesionişti consacraţi în film şi dans contemporan.

Se dorește dezvoltarea abilităţilor creative ale participanţilor

Cele două ateliere au ca scop dezvoltarea abilităţilor creative ale participanţilor şi contribuie la procesul de explorare personală a adolescenţilor.

Alte două zile vor fi dedicate întâlnirilor cu mentorii, în care prim-planul discuţiilor va aparţine îndrumării artistice într-un sens cultural mai larg, iar adolescenţii vor primi din nou acea inspiraţie care continuă să-i surprindă şi motiveze în fiecare an, precizează organizatorii.

Ca și în anii trecuți, actorii Maria Obretin, Istvan Teglas şi Mirela Zeţa vor face parte din echipa de mentori, alături de Judith State, Dana Rogoz, Andreea Grămoşteanu şi Alexandru Papadopol, mentori-veterani ai evenimentului.

„Anul trecut am întâlnit în Câmpina o trupă ca o familie, cu tineri deştepţi, talentaţi, generoşi unii cu ceilalţi. A fost o bucurie să facem schimb de idei, de energie, de experienţă şi abia aştept să întâlnesc anul acesta trupa din Botoşani. Îmi place să lucrez cu tineri, să îi încurajez acum, la începutul lor de drum, când totul este posibil. Ei sunt viitorii noştri colegi de scenă şi e frumos că Ideo Ideis ne oferă cadrul pentru a ne cunoaşte deja, de a ne împrieteni. Mi-ar fi plăcut să existe Ideo Ideis când eram eu adolescentă”, spune Maria Obretin, mentor.

Pe lângă programul de mentorat şi ateliere, adolescenții vor avea parte de spectacolele de teatru profesioniste invitate, proiecţiile de film şi atelierele Art&Play dedicate comunităţii din Alexandria, alături de Ideo Ideis de la primul gong, mai arată organizatorii.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Pericol de inundații! Codul Galben vizează 12 râuri

Hidrologii au emis marți o avertizare de Cod galben de inundații pentru 12 râuri, valabilă…

51 de minute ago

Legea salarizării va fi gata abia în 2025. Ce angajați sunt afectați

Românii care lucrează în domenii precum sănătate, IT și educație vor beneficia de cele mai…

3 ore ago

Seniorii au de așteptat mai mult de o lună pentru pensii! Când intră banii în iunie

Seniorii din România vor trebui să aștepte mai mult de 40 de zile pentru a-și…

6 ore ago

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

4 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

4 zile ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Doamna în mov

This website uses cookies.