Fiica lui Petre Roman spune lucrurilor pe nume. Oana Roman și deschis sufletul și s-a descărcat în fața urmăritorilor săi de pe Instagram.
„Nu prea mai există prieteni! Există lume, cunoștințe, dar puțini prieteni! Dacă aveți măcar câțiva, să-i prețuiți și să sperați că și ei vă prețuiesc. Eu îmi iubesc prietenii și sper că și ei pe mine”, a scris Oana Roman într-un InstaStory.
Fiica lui Petre Roman spune lucrurilor pe nume: „Sunt din ce în ce mai puțini, iar anul ăsta greu a arătat că până la urmă doar interesele contează pentru unii. Eu tot mai cred că prietenia este un dar imens! Chiar dacă uneori devine unilateral!”, a mai spus vedeta.
Pe măsură ce Paștele se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…
Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…
Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…
Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…
Ministerul Finanțelor lucrează la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului, accizele la tutun vor fi…
Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…
This website uses cookies.