Categories: Știri pe scurt

Gravidele pot solicita asistență medicală gratuită doar cu trimitere de la medicul de familie

De la 1 iulie 2023, gravidele vor beneficia de servcii medicale decontate atât de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) cât și de servicii noi ca urmare a noului Contracutului cadru.

Astfel, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie gravidele pot efectua analize medicale specifice în laboratoarele din ambulatoriu și peste valoarea plafonului.

„Începând cu 1 iulie 2023, sumele alocate laboratoarelor pentru serviciile medicale paraclinice legate de sarcină se pot suplimenta şi peste valoarea plafonului lunar, astfel încât gravidele să beneficieze de analize într-un interval de timp cât mai scurt posibil. Prin aceste noi reglementări dorim să încurajăm şi să facilităm supravegherea medicală în perioada gravidităţii”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, potrivit unui comunicat al acestei instituţii transmis luni AGERPRES.

Raducanu Cristian

Recent Posts

Calendar creștin-ortodox, 15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul este una dintre figurile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române, fiind venerat…

57 de minute ago

Unele pensii vor fi recalculate de două ori! Daniel Baciu a oferit toate detaliile

Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a explicat ultimele modificări aduse noului formular al deciziilor…

9 ore ago

Pașapoartele se vor elibera mai ușor! Există anumite costuri

O nouă Hotărâre de Guvern aduce o modificare semnificativă în procedura de eliberare a pașapoartelor…

10 ore ago

Fraudă cu vouchere de vacanță! Ce se întâmplă dacă tichetele sunt schimbate în bani

Cinci polițiști din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, unul dintre ei la pensie, au fost…

11 ore ago

Veniturile unor anumiți români ar putea fi tăiate și cu 50%! Cine este afectat

Veniturile bugetarilor sunt în pericol să fie reduse, iar Guvernul are în vedere anumite măsuri…

12 ore ago

Pensionarea anticipată. Cum te poți pensiona mai devreme fără penalizări?

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a oferit clarificări cu privire la criteriile conform cărora unii români…

13 ore ago

This website uses cookies.