Categories: Social

Grevă în Sănătate. „Veţi avea parte de o grevă generală”

 

Reprezentanții de la Uniunea TESA din Sănătate au amenințat, marți, că toți sindicaliștii din această organizație vor intra în grevă.

Revendicările sindicaliștilor sunt reglementările acordării sporului de epidemie, pentru personalul tehnic economic şi administrativ din sănătate.

Ce vor sindicaliștii

„Sau veţi face dreptate sau veţi avea parte de o grevă generală a personalului TESA”, au transmis sindicaliştii.

„Discriminarea personalului TESA continuă cu neruşinare! HG 1035 /2020 şi OUG 209/2020, care reglementează acordarea sporului de epidemie OMIT din NOU personalul tehnic economic şi administrativ din sănătate!

De parcă noi n-am avea de a face cu virusul, de parcă sute dintre noi în aproape toate spitalele nu s-au infectat? ! De parcă nu am avea şi noi colegi decedaţi!!!!

În contrast, întreg personalul medico-sanitar şi auxiliar-sanitar din spitalele care tratează pacienţi Covid vor primi spor de pandemie între 75 şi 85 %”, a transmis, marţi, Uniunea TESA din Sănătate.

Sindicaliștii acuză PSD de tratament discriminatoriu

Potrivit reprezentanților Uniunea TESA spun că guvernul liberal nu au îndreptat conceptul de tratament discriminatoriu în sănătate, indus de fosta guvernare PSD.

„Guvernul liberal nu face decât să dea COPY -PAST şi să creeze noi situaţii discriminatorii faţă de personalul nemedical din sănătate”.

„În sănătate există o singură-unică echipa şi toţi salariaţii, din toate sectoarele trebuie motivaţi. Vrem să vedem un nou prim ministru curajos, care să pună capăt discriminării ruşinoase din sănătate.

Tot vă schimbaţi, tot vă rotiţi, tot vă demiteţi şi vă re-numiţi de ne-aţi înnebunit dar NIMIC nu vedem rezolvat pentru cei discriminaţi.

Sau veţi face dreptate sau veţi avea parte de o grevă generală a personalului TESA”, au mai transmis sindicaliştii.

Guvernul a adoptat, la finalul lunii noiembrie, noi reglementări privind sporul pentru conditii de munca deosebit de periculoase de care beneficiază personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar implicat în gestionarea cazurilor Covid-19.

Ionescu Lucian

Lucian Ionescu a studiat la Faculatea de jurnalism, Spiru Haret, Bucuresti. Este jurnalist de peste 20 de ani, a scris articole pentru www.evz.ro, www.infoactual.ro,

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

o oră ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

5 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

13 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

14 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

16 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.