Știri pe scurt

Grindeanu, la Brăila! Ce a declarat ministrul la „Podul Speranței”

pod braila (sursă foto: b1tv.ro)
sursă foto: b1tv.ro

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost prezent joi, 6 iulie, la inaugurarea Podului de la Brăila ce leagă acum acest județ de Tulcea, este Dunăre. Oficialul a ținut cu acest prileș și o conferință de presă.

„Astăzi trăim un moment special pentru infrastructura din România. În 2014 puţini credeau în reuşita acestui proiect. Iată că la 6 ani distanţă suntem aici împreună să deschidem circulaţia pe acest pod care leagă cele trei regiuni istorice”, spune Sorin Grindeanu, prezent la inaugurarea Podului de la Brăila

„Este un pod pe care l-aş numi un pod al speranţei, un pod al unirii, al speranţelor pentru toţii românii, pe care şi le-au pus locuitorii în această lucrare de infrastructură unică în România şi în sud estul Europei”, a mai spus ministrul Transporturilor, citat de news.ro.