Categories: Lifestyle

Incident aviatic major: Avionul a dispărut de pe radare. Pasagerii au intrat în panică și au rămas fără nicio speranță

Un avion de tip AN-28 care a dispărut de pe radar azi în regiunea Tomsk din Siberia, Rusia, a fost localizat și s-au observat supraviețuitori, anunță serviciile ruse de salvare.

Un avion uşor de pasageri de tip Antonov 28, cu 17 persoane la bord, inclusiv 4 copii şi 3 membri ai echipajului, a fost o nevoit să aterizeze forțat astăzi, într-o zonă izolată din regiunea Tomsk, în sudul Siberiei de Vest.

Incident aviatic major. Pasagerii au intrat în panică și au rămas fără nicio speranță

Cu puțin timp în urmă, Centrul Aviatic Regional pentru Operațiuni de Căutare și Salvare a anunțat că aparatul a fost reperat la sol şi, potrivit primelor informații, toți cei ce se aflau la bord sunt în viață, dar în ce stare, urmează să fie precizat. La locul accidentului a sosit deja primul elicopter al Ministerului pentru Situații de Urgență, urmând să fie trimise și alte elicoptere pentru evacuarea pasagerilor, care, în caz de necesitate, vor fi transportați la spitalele din Tomsk.

Incident aviatic major: Avionul a dispărut de pe radare

Avionul, care aparține unei companii aeriene locale, se îndrepta spre Tomsk şi a dispărut de pe radare la 29 de minute după decolarea dintr-un strat din regiune. Despre cauzele accidentului nu există încă informații. Se știe doar că decolarea a fost amânată cu aproape 10 ore, din cauza vremii nefavorabile. Incidentul de astăzi este al doilea din ultimele10 zile, în care au fost implicate avioane ale unor companii locale, potrivit RRA.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

o zi ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

o zi ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

o zi ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

2 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

2 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

2 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.