Categories: Actual

Incredibil! Avionul misterios a fost abandonat în Bulgaria. Pilotul și copilotul au dispărut. Ministrul Dîncu are o teorie

Ministrul de Interne bulgar a oferit primele informații despre avionul misterios care a survolat mai multe țări, aseară, și a aterizat în Bulgaria.

Incredibil! Avionul misterios a fost abandonat în Bulgaria. Pilotul și copilotul au dispărut

Azi, Parchetul bulgar a deschis o anchetă ca să afle cât mai multe amănunte despre avionul care a alertat patru țări pentru că a intrat în spațiul lor aerian fără să ceară permisiune de zbor.

Forțele aeriene bulgare au fost alertate la intrarea în spațiul aerian al țării lor, au comunicat azi autoritățile de la Sofia.

„S-a stabilit că aeronava a aterizat în ţara noastră şi, cu asistenţa Ministerului de Interne, locul aterizării a fost identificat. Ancheta este în desfăşurare”, a scris blagoevgrad24.bg.

Avionul nu avea plan de zbor, transponderele erau dezactivate, iar pilotul nu răspundea la mesajele audio şi semnalele vizuale, așa cum s-a întâmplat în toate țările pe care le-a suvolat.

Forţele aeriene bulgare nu au escortat aparatul, chiar dacă au fost alertate de omologii din țările vecine, considerând că „nu a reprezentat în niciun moment o ameninţare”, a explicat pentru presă ministrul apărării, Dragomir Zakov. De altfel, condiţiile meteo erau foarte nefavorabile.

În această dimineață, avionul, cu o vechime de 60 ani, a fost găsit acoperit cu o prelată şi cu motorul cald încă, dar fără urmă de echipaj, pe pista unui aeroport privat din nord-estul Bulgariei, în apropiere de Marea Neagră.

Autorităţile bulgare îl căută pe pilotul misterios care a traversat fără autorizaţie cu un avion de mici dimensiuni spaţiul aerian al câtorva ţări est-europene, printre care și România, punând în alertă forţele aeriene, înainte de a abandona aparatul şi a dispărea fără urmă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Anchetatorii bulgari cred că avionul bimotor Beechcraft de două locuri ar fi plecat din Lituania, după care a survolat Polonia şi Slovacia, a declarat ministrul de interne bulgar, Boiko Racikov.

Aparatul a aterizat apoi în Ungaria, după care a traversat pentru scurt timp Serbia şi România şi a intrat în Bulgaria miercuri, la ora 19.07 (16.09 GMT), a detaliat Ministerul Apărării.

Avionul suspect a fost escortat mai întâi de avioane de luptă ungare, iar în România de avioane F-16 române şi americane de la baza aeriană Feteşti. Zborul său a fost văzut și filmat și de locuitorii orașului Drobeta Turnu-Severin.

Declarația ministrului Apărării, Vasile Dîncu: A fost o lebădă neagră

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat joi, la Alba Iulia, că incidentul cu avionul care a încălcat miercuri spațiul aerian românesc este unul rar, ciudat, dar că nu este un motiv de îngrijorare pentru siguranța aeriană a României.

”Este un incident rar, este un incident mai degrabă ciudat, ca să spun așa, nu știm încă care a fost mobilul acelei călătorii ciudate a unui bimotor prin spațiul aerian din 3 țări, dar o să studiem, o să vedem cu siguranță… o lebădă neagră” a mai adăugat Vasile Dîncu.

Simona Ionescu

Recent Posts

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

4 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

5 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

6 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

7 ore ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

8 ore ago

Ce pensie va avea Klaus Iohannis? Experții au făcut deja calculul

Klaus Iohannis, fost profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și-a…

9 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.