Categories: ActualLifestyle

Incredibil cum 17 judecători au cerut transferul, 16 dintre ei vizând singurul post oferit la Oradea. Facsimil foto

Am trăit să o vedem și pe aceasta. 17 judecători vor să plece de la instanțele de judecată din Bihor și Satu Mare, iar 16 dintre ei candidează toți pe același post și singurul oferit de Judecătoria Oradea.

Incredibil cum 17 judecători au cerut transferul, 16 dintre ei vizând singurul post oferit la Judecătoria Oradea. Facsimil foto

Consiliul Superior al Magistraturii a publicat, vineri, situația privind cererile de transfer formulate în cadrul primei etape a sesiunii de transfer a judecătorilor la instanțe, anunțată pe 14 septembrie.

În total, 277 de judecători au solicitat mutarea la alte instanțe din țară.

17 magistrați au solicitat transferul la instanțe din Bihor și Satu Mare, cea mai ”dorită” fiind Judecătoria Oradea. Asta deși la această instanță este disponibil un singur post pentru transfer în etapa 1.

Foto: bihorjust.ro

La instanțele din raza de competență a Curții de Apel Oradea (județele Bihor și Satu Mare) sunt 31 de posturi utile pentru transfer în etapa 1:

  • la Tribunalul Bihor – 13 (din care 4 sub rezerva promovării efective de la această instanță la instanța superioară și 1 la data publicării decretului de pensionare a unui judecător)
  • la Tribunalul Satu Mare – 10 (din care 1 sub rezerva promovării efective de la această instanță la instanța superioară)
  • la Judecătoria Oradea – 1
  • la Judecătoria Beiuș – 1
  • la Judecătoria Aleșd – 1
  • la Judecătoria Marghita – 1
  • la Judecătoria Satu Mare – 2
  • la Judecătoria Carei – 2

În termen de 5 zile de la publicarea situației cererilor de transfer în etapa 1 – respectiv în perioada 7-13 octombrie -, judecătorii pot depune la CSM cereri de transfer pentru posturile care ar putea deveni vacante ca urmare a admiterii unei cereri de transfer din etapa 1.

Anunțul privind cererile de transfer și reglementarea legală click aici.

Consiliul Superior al Magistraturii a făcut publice la cererea EVZ, datele cu privire la numărul de magistrați care au plecat din sistem din 2021 și până în septembrie 2022. doar în anul 2021 au plecat din sistem 399 de procurori și judecători, iar în primele 9 luni ale acestui an 347 de magistrați s-au pensionat.

Aceasta înseamnă că, potrivit datelor exclusive publicate de ziarul mai sus menționat, actualmente există un deficit de 1523 de posturi de magistrați. Și cu toate acestea, culmea ironiei, 16 dintre ei se ”bat” pentru un singur post, la Oradea.

Ligia Beatrice Vasilescu

Recent Posts

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

22 de minute ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 ore ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

10 ore ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

11 ore ago

Prețul energiei în România, de aproape trei ori mai mare decât în Germania! Am întrecut și Ungaria

România, deși produce cantități semnificative de energie electrică, se confruntă cu unele dintre cele mai…

12 ore ago

Florin Barbu își propune reglementarea adaosului comercial. Susținerea produselor românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a prezentat mai multe inițiative legislative pentru reglementarea adaosului comercial, cu…

13 ore ago

This website uses cookies.