Categories: Economic

Inflația și dobânzile în creștere, scădere a interesului pentru Noua Casă. Declarațiile președintelui Fondului de Garantare

Dacă în anii trecuți erau trimise câte 200 de cereri pe zi cu privire la achiziția unei locuințe prin programul Noua Casă, în acest moment sunt înregistrate un număr de 50-60 de cereri pe zi. Opinia lui Dumitru Nancu, președintele Fondului de Garantare.

Numărul solicitărilor a scăzut de 4 ori, comparativ cu anul trecut!

Instituția care centralizează cererile programului Noua Casă a înregistrat o „prăbușire” în ceea ce privește numărul de solicitări, potrivit informații oferite de Dumitru Nancu, pentru Antena 3.

„Anul trecut primeam în jur de 200 de cereri pe zi, în perioada de vârf a programului. Anul acesta suntem undeva la 50-60 de cereri pe zi. E clar că românii practic sunt într-un moment de aşteptare. Mulţi așteaptă să vadă cum va evolua piaţa. Momentul şi contextul actual a încetinit puţin ritmul de acordare a garanţiilor”, a declarat Dumitru Nancu.

Se pare că principalele motive ale acestei scăderi de interes sunt scăderea puterii de cumpărare a românilor din cauza inflației puternice și a dobânzilor în creștere și războiul din Ucraina.

Anul acesta, valoarea medie a unui credit acordat prin Programul Noua Casa este undeva la 76.000 de euro, cu circa 7.000 de euro mai mult faţă de anul trecut, arată sursa citată.

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%.

Suma medie solicitată la nivel de țară pentru o asemenea unitate locativă a ajuns la 1.609 de euro pe metru pătrat util la finele lui februarie, față de 1.596 de euro pe metru pătrat la finele lui ianuarie. Comparativ cu perioada similară din 2021, când un apartament putea fi achiziționat cu 1.358 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală este cu 18,5% mai mare. Totuși, Capitala a consemnat o scădere a prețului, acest aspect fiind susținut atât de segmentul rezidențial nou, cât și de cel vechi.

În prima lună de la lansarea programului Noua Casă, Fondul de Garantare a acordat 1.000 de garanţii. Până acum s-a consumat doar 10% din plafonul total, potrivit acelorași surse.

Sălăvăstru Alexandru

Alexandru Sălăvăstru, studiază Filosofie românească la Școala Doctorală de Filosofie, a studiat Istorie și Politică militară în România secolelor XIX-XXI la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale și Studii Europene la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti. Din 2020 scrie pentru publicatiile online www.animalzoo.ro și www.infoactual.ro

Recent Posts

De ce s-a surpat strada din orașul Slănic? Specialiștii au ajuns la o concluzie

Conform unui comunicat emis marți de către Prefectura Prahova, în urma analizei rapoartelor elaborate de…

47 de minute ago

Un ciclon lovește România! Ploi, ninsori și vreme instabilă

Valul de aer rece a afectat o mare parte din teritoriul țării, generând temperaturi care…

3 ore ago

Rata anuală a inflației, la cel mai scăzut nivel din ultimii 3 ani! Alimentele s-au scumpit

În luna aprilie a acestui an, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, rata…

5 ore ago

Calendar creștin-ortodox, 14 mai: Mc. Isidor din Chios

Mc. Isidor din Chios, unul dintre cei mai importanți sfinți din istoria Bisericii Ortodoxe, este…

11 ore ago

Schema care poate dubla pensiile din septembrie! Cum poți primi o creștere de până la 10%

Dorina Barcari a dezvăluit schema prin care pensiile cele mai mici vor fi majorate începând…

19 ore ago

Impozitarea muncii în România, în topul UE. Marcel Ciolacu: „Eu nu pot să risc să vin cu scăderi de impozitare”

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că impozitarea muncii în România se numără printre cele mai…

20 de ore ago

This website uses cookies.