Invidiati oamenii fara probleme? Arsenie Boca: „I-a lepadat Dumnezeu”

Invidiati oamenii fara probleme? Arsenie Boca, cunoscut drept Sfantul Ardealului, a lasat in urma sa o tolba de invataturi care au fost stranse in diferite carti.

Potrivit scrierilor sale, exista oameni fara necazuri. Iata cine sunt cei care nu au necazuri de-a lungul vietii.

Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă

Invidiati oamenii fara probleme? “Nouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri. Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă.

Necazurile vieții sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu

Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor. Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-l înţeleagă căile, nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă. Necazurile vieții sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte”, aflăm din cartea “Învățături ale Părintelui Arsenie Boca”, potrivit B1.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

3 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

5 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

7 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

9 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

11 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

12 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Inegalabilul Davila

This website uses cookies.