Diverse

Israel: au fost creați primii embrioni „sintetici” din lume, o potențială soluție pentru diverse afecțiuni medicale

Israel: au fost creați primii embrioni „sintetici” din lume, o potențială soluție pentru diverse afecțiuni medicale
maize.io

„Celulele stem embrionare generează embrioni sintetici întregi”. Printr-o metodă revoluționară au fost creați primii „embrioni sintetici” din lume, de oamenii de știință de la Institutul Weizmann din Israel, care au descoperit că celulele stem de la șoareci ar putea fi făcute să se autoasambleze în structuri timpurii asemănătoare embrionilor, cu un tract intestinal, creier și o inimă care bate, relatează The Guardian.

Israel: au fost creați primii embrioni „sintetici” din lume, o potențială soluție pentru diverse afecțiuni medicale

Acești embrioni au fost denumiți “sintetici” deoarece sunt creați fără ouă fertilizate și se așteaptă ca structurile vii, pe termen scurt, să conducă la o înțelegere mai profundă a modului în care organele și țesuturile se formează în timpul dezvoltării embrionilor naturali, potrivit sursei citate.

De asemenea, cercetătorii cred că munca ar putea reduce experimentele pe animale și, în cele din urmă, ar putea deschide calea pentru noi surse de celule și țesuturi pentru transplantul uman.

De exemplu, celulele pielii de la un pacient cu leucemie ar putea fi transformate în celule stem din măduva osoasă pentru a le trata starea.

Declarația conducătorului studiului

Profesorul Jacob Hanna, care a condus studiul (publicat în revista Cell), a declarat: „În mod remarcabil, arătăm că celulele stem embrionare generează embrioni sintetici întregi, ceea ce înseamnă că acestea includ placenta și sacul vitelin care înconjoară embrionul”.

Alte realizări ale aceleiași echipe în domeniul științei

În 2021, aceeași echipă a descris modul în care au construit un uter mecanic care a permis embrionilor naturali de șoarece să crească în afara uterului timp de câteva zile. În cea mai recentă lucrare, același dispozitiv a fost folosit pentru a hrăni celulele stem de șoarece pentru mai mult de o săptămână, aproape jumătate din timpul de gestație pentru un șoarece. O parte dintre celule au fost tratate în prealabil cu substanțe chimice, care au activat programe genetice pentru a se dezvolta în placentă sau în sacul vitelin, în timp ce altele s-au dezvoltat fără intervenție în organe și alte țesuturi.

Hanna a fondat o companie numită Renewal Bio, care își propune să crească embrioni umani sintetici pentru a furniza țesuturi și celule pentru afecțiuni medicale, potrivit sursei citate.