Iulia Vântur ia lucrurile în serios! „Nimeni nu intră, nimeni nu pleacă”

Iulia Vântur ia lucrurile în serios! „Nimeni nu intră, nimeni nu pleacă”. Deși se află în izolare la domiciliu, Iulia Vântur se simte binecuvântată. „Unii oameni se luptă pentru supraviețuire în India”, a declarat vedeta pentru revista Viva.

Fosta prezentatoare TV se află alături de Salman Khan, în izolare, pentru a evita o posibilă infectare cu noul virus. Vedeta a povestit cum se desfășoară o zi simplă din izolarea sa la domiciuliu, într-un interviu acordat revistei Viva.

”Ca peste tot în lume, cu frică în tocul ușii, dar și cu speranța că vom trece repede peste asta. Unii au înțeles gravitatea situației, i-au luat toate măsurile de precauție, alții bravează inconștient și iresponsabil și ies pe străzi, motiv pentru care poliția devine agresivă, pentru a putea păstra controlul”, a mărturisit Iulia Vântur.

„Mă simt binecuvântată!”

Vedeta a mai spus că apreciază toate comoditățile de care are parte. Și că, într-un fel se simte vinovată pentru oamenii săraci din India.

„Este trist să văd acest cerc vicios. Sărăcia îi forțează pe oameni să iasă din casă. Sunt familii numeroase, care locuiesc într-o cămăruță, care nu au ce să pună pe masă pentru că nu mai au unde să muncească cu ziua, așa cum erau obișnuiți să trăiască.

Unii oameni se luptă pentru supraviețuire în India. Este greu de controlat răspândirea virusului într-o ară cu o populație atât de numeroasă ca India, deși s-au luat măsuri eficiente.

Eu sunt binecuvântată, nu am de ce să mă plâng. Lockdown-ul total m-a prins la o casă de vacanță, în afara Mumbaiului, unde suntem complet izolați. Din fericire, locul ne permite să ne mișcăm. Mă gândesc cu tristețe și cu vinovăție la toți acei oameni care locuiesc într-o cămăruță închisă, cu multe alte suflete”, dezvăluit Iulia Vântur”, a spus Iulia.

Măsuri de precauție

„Prima săptămână jumătate, în apartament, apoi, la fermă, exact înainte să înceapă lockdown-ul total. Ne-am izolat complet, în mijlocul junglei. Nimeni nu intră, nimeni nu pleacă. Excepție face persoana care ne aprovizionează cu cele necesare, dezinfectăm tot ce vine din afară. Dezinfectantul, săpunul și masca sunt sfinte!”, a mai spus Iulia Vântur.

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

4 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

12 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

13 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

15 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

18 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.