Categories: Actual

Joe Biden anunță mobilizare ca de RĂZBOI în fața pandemiei: Ajutorul este pe drum!

Joe Biden anunță mobilizare ca de RĂZBOI în fața pandemiei. Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat o mobilizare ca de război în fața pandemiei, care a făcut până acum cele mai multe victime din întreaga lume.

Şeful Casei Albe a semnat mai multe decrete pentru impunerea măştii în clădirile federale și în transportul în comun, dar mai ales pentru intensificarea campaniei de vaccinare, care ar trebui să ajungă la 100 de milioane de doze în primele 100 de zile de mandat.

Joe Biden anunță mobilizare ca de RĂZBOI în fața pandemiei: Ajutorul este pe drum!

Potrivit consilierilor săi, administrația Trump nu a lăsat niciun plan de vaccinare, astfel încât lucrurile trebuie luate de la zero.

Președintele Biden a făcut publică, în prima sa zi de lucru plină la Casa Albă, strategia națională de combatere a pandemiei de coronavirus, informează Rador.

Joe Biden a dat agențiilor guvernamentale undă verde de a folosi legea privind producția de apărare pentru a cere a industriei private să producă echipamentele necesare combaterii pandemiei. Invocarea legii este menită să accelereze, între altele, producerea de vaccinuri și teste.

Joe Biden: Strategia noastră națională este bazată pe știință, nu pe politică, este bazată pe adevăr, nu pe negare

Preşedintele Biden a spus că a cerut Agenției Federale pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență – FEMA – să asigure 100 de centre de vaccinare în întreaga Americă într-o lună de zile. El a prevenit, însă.

Joe Biden: Situația se va înrăutăți înainte de a se ameliora, dar vreau să spun, la fel de clar: vom depăși împreună situația, vom învinge această pandemie. Națiunii care așteaptă acțiune îi spun clar: ajutorul este pe drum.

Planul de 198 de pagini prevede, între altele, că cei care vor sosi cu avionul în Statele Unite vor intra în carantină și, înainte de a se îmbarca spre Statele Unite,  ei trebuie să prezinte un test COVID negativ.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Cele mai eficiente metode naturale de tratare a migrenelor

Migrenele sunt simptome debilitante, care îți pot afecta semnificativ calitatea vieții. Din fericire, odată ce…

3 zile ago

Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele

Atunci când decideți să cumpărați un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai…

3 zile ago

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar anul acesta. Alimentele se scumpesc în perioada Paștelui

Românii cumpără cadouri pentru familie și cei apropiați în perioada Paștelui, iar ciocolata este unul…

3 zile ago

Pensiile vor fi livrate înainte de Paște! Guvernul a aprobat măsura

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că se va aproba o…

3 zile ago

Belarus afirmă că a prevenit un atac cu drone lansat de Lituania asupra Minskului. Vilniusul respinge acuzațiile

Serviciile secrete din Belarus susțin că au dejucat un atac cu drone asupra Minskului. Acest…

3 zile ago

Fără fonduri pentru tinerii fermieri. Ajutorul va fi reluat abia în 2028

Resursele financiare destinate tinerilor fermieri au fost epuizate. Conform informațiilor disponibile, fondurile au fost consumate…

4 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.