Categories: Social

Județul in care a inceput distribuirea mastilor de protecție pentru persoanele defavorizate

În județul Vaslui a început distribuirea măştilor de protecție destinate persoanelor defavorizate. Este vorba despre peste 3.750.000 de astfel de produse, pe care oamenii le vor folosi pentru a se proteja de noul coronavirus în următoarele două luni.

Pentru aproape 75.000 de locuitori ai județului Vaslui, din categorii defavorizate, au fost aduse în județ în jur de 3,7 milioane de măști. Deja, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a împărțit pachetele cu aceste produse pentru protecția împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 unităților administrativ-teritoriale, care la rândul lor se vor ocupa ca fiecare beneficiar să primească câte 50 de măști.

Beneficiarii sunt persoane din familii care primesc ajutor social acordat în baza Legii 416, persoane care primesc alocație pentru susținerea familiei, pensionarii din sistemul public de pensii ale căror pensii sunt de până la 704 lei, inclusiv, dar și persoane încadrate în grad de handicap ce realizează venituri exclusiv din prestații sociale.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Prețul chiriilor a crescut! Românii plătesc cu 15% mai mult

Anul acesta prețul chiriilor a înregistrat o creștere cu 15% față de anul trecut, conform…

40 de minute ago

Un nou cutremur a zdruncinat România! Unde s-a produs seismul

Un cutremur a avut loc în România, au anunțat experții în seismologie. Aceștia au oferit…

2 ore ago

Se dau 12.000 de lei la angajare! Măsuri de combatere a deficitului forței de muncă

România se confruntă cu diverse probleme, iar unul dintre cele mai mari este deficitul forței…

3 ore ago

Când vom mai avea zile libere? Mai sunt două minivacanțe

Românii se pot aștepta la mai multe minivacanțe în 2024, calendarul fiind plin de zile…

4 ore ago

Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut! Românii vor plăti rate mai mici

Banca Națională a României a făcut un anunț important pentru românii cu împrumuturi. Conform noilor…

5 ore ago

Leul s-a apreciat față de dolar! Moneda națională câștigă teren și în fața euro

Reprezentanții Băncii Naționale a României au publicat cursul valutar pentru ziua de marți, 7 mai…

6 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.