Categories: Actual

Klaus Iohannis, mesaj special: „Am fost preocupaţi…”

Klaus Iohannis  a participat la o dezbatere online privind viitorul Europei organizată de grupul Partidului Popular din legislativul comunitar. Planul Național de Redresare și Reziliență a fost întocmit ținând cont de nevoile de dezvoltare ale României, dar și de obiectivele stabilite la nivelul Uniunii, a spus șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre perspectivele care au fost luate în considerare atunci când a fost creat Planul Național de Redresare și Reziliență.

Klaus Iohannis, mesaj special: „Am fost preocupaţi…”

„În ceea ce priveşte România, am fost preocupaţi constant în timpul procesului de negociere la nivel european pe asigurarea unei cantități considerabile de resurse care ar putea susține în continuare nevoile noastre privind investițiile și dezvoltarea, alături de stabilirea bazei pentru pregătirea economiei și societății noastre pentru cererile viitorului, inclusiv tranzițiile la digital și la economia verde”, a spus Iohannis.

„În mod similar, atunci când am realizat PNRR ne-am concentrat să asigurăm un echilibru între nevoile şi priorităţile naţionale, inclusiv infrastructura, sănătatea și educația și cerințele și obiectivele care au fost stabilite prin acord în cadrul Planului European de Redresare”, a declarat Klaus Iohannis.

Mai mult, președintele Klaus Iohannis a spus că rămâne un eurooptimist și a subliniat că și cetățenii României susțin proiectul european. În opinia sa, ceea ce a realizat UE până acum oferă o bază solidă, care o va ajuta să facă față viitoarelor provocări și oportunități, potrivit RRA.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

2 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

3 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

6 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

7 ore ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

15 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

16 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.