Categories: Actual

La aproximativ 20% prezență la vot sondajele au fost infirmate. Este o răsturnare de situație aproape de mijlocul zilei.

Alegerile parlamentare 2020 oferă surprize de proporții la primele estimări. Prezență de aproximativ 35% la finalul alegerilor conform actualelor date. Este o răsturnare absolut incredibilă de situație.

Cine va trece pragul alegerilor parlamentare 2020

Conform unor surse, mai multe partide vor trece pragul electoral. Principalele partide se pare ca nu vor trece de 30%, deși acum a luat ceva avans.

Românii se pare că preferă până acum roșul cu 31%, în timp ce culoarea galbenă este abia pe locul 2 în preferințe, cu 28%. Curcubeul unificat este și el o opțiune pentru această zi mohorâtă, cu 14%. Cea mai mare surpriză o reprezintă auriul care până acum nu s-a purtat, dar se pare că mai multe persoane îl preferă, undeva la 7%. Acesta a luat fața pro-tricolorilor, verdelui închis, dar și celor care preferă combinatia de verde cu albastru, suficient de vizibili si acestia.

Prezenţa la vot pe ţară la alegerile parlamentare a fost, duminică, până la ora 14.00 de 16,77% respectiv de 3.051.510 de alegători, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC). Este o prezență mai mică decât la alegerile parlamentare din 2016, când prezența la urne la ora 14.00 a fost de 20,23% (3.694.969 de alegători). Astfel, sunt cu peste 600.000 de voturi mai puține la această oră, față de alegerile precedente.

În mediul urban, s-au prezentat la urne 1.701.006 alegători, iar în rural 1.350.504 alegatori.

În Bucureşti au votat 16,84% dintre alegători.

Cea mai mare prezenţă la vot se înregistrează în judeţele Mehedinţi, Olt și Teleorman, iar cea mai redusă în judeţele Maramureș, Vaslui și Satu Mare.

Votarea în țară se încheie la ora 21.00. Alegătorii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara acestui sediu pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59, aceştia primind bonuri de ordine cu ştampila de control a secţiei de votare.

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.