Categories: Actual

Laszlo Borbely, nou vicepreşedinte al Reţelei Europene de Dezvoltare Durabilă. Premiu ONU acordat României

Consilierul de stat Laszlo Borbely va fi vicepreşedinte al Reţelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN), a anunţat, marţi, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, informează AGERPRES.

Marți, 30 noiembrie, a avut loc reuniunea Adunării Generale a Reţelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN), una dintre cele mai reprezentative organizaţii europene în domeniu. Cu acest prilej a fost stabilit noul Comitet Executiv iar coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din România, Laszlo Borbely, va avea rolul de vicepreşedinte.

„Veştile bune continuă să apară. După ce am fost anunţaţi că suntem câştigătorii celui mai important premiu ONU pentru inovare în administraţia publică, primim astăzi o nouă recunoaştere a eforturilor noastre de a face România o voce puternică în implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Vom continua să ne implicăm activ pentru a performa la aceleaşi standarde. Cetăţenii României merită să fie încrezători că suntem în avangarda demersurilor pentru un viitor sustenabil”, a declarat Laszlo Borbely, conform sursei citate.

Laszlo Borbely va avea marţi o intervenţie la conferinţa anuală

În următorul an, preşedintele Adunării Generale a Reţelei Europene de Dezvoltare Durabilă va fi Daniel Dubas, coordonatorul naţional al implementării Agendei 2030 în Confederaţia Elveţiană. Astfel, în echipa de conducere, alături de Laszlo Borbely, vor mai fi doi vicepreşedinţi: Annika Lindblom şi Marguy Kohnen, responsabili de probleme de sustenabilitate şi mediu în Guvernul Finlandei, respectiv al Marelui Ducat de Luxemburg.

Consilierul de stat Laszlo Borbely va avea marţi şi o intervenţie în cadrul panelului despre rezilienţă din conferinţa anuală ESDN, care se desfăşoară online timp de două zile.

Reţeaua Europeană de Dezvoltare Durabilă reuneşte oficiali guvernamentali şi experţi responsabili de formularea şi implementarea politicilor ce ţin de dezvoltare durabilă din întreaga comunitate europeană. Reţeaua are în prezent peste 400 de membri şi parteneri din 40 de state. Încă din 2007, ESDN organizează ateliere tematice pentru a facilita schimbul informal de puncte de vedere şi experienţe între membrii săi.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

6 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

8 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

16 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

17 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

19 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.