Categories: Actual

Legea pe care o aștepta mulți români a fost promulgată de Iohannis. Care sunt criteriile și de când intră în vigoare

Legea pe care o aștepta mulți români a fost promulgată de Iohannis. Care sunt criteriile și de când intră în vigoare? „Consumator vulnerabil de energie, denumit în continuare consumator vulnerabil – persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, necesită măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale”.

Legea consumatorului vulnerabil a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurilor de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei.

Măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare. Ele se finanţează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.

Ajutorul se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar

Potrivit legii, „consumator vulnerabil de energie, denumit în continuare consumator vulnerabil – persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, necesită măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale”.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei

Ajutorul se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure
Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat.


Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de: a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale; b) 500 lei/lună, pentru energie electrică; c) 320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Familiile şi persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri. În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

Proiectul, iniţiat de Guvern, a intrat în procedură parlamentară în luna aprilie, a fost adoptat în 15 mai de Senat şi în 7 septembrie de Camera Deputaţilor.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Trump acuză imigranții străini că își fac o armată secretă. „Nu îi vom lăsa să ne ia țara”

Candidatul republican la președinție, Donald Trump, a făcut joi declarații controversate. Acesta a susținut că…

o zi ago

APIA a început să facă plățile! Crescătorii de animale primesc 322 de milioane de lei

Crescătorii de porci și păsări vor primi un sprijin financiar de peste 322 de milioane…

o zi ago

Prețurile carburanților rămân constante! Cât plătesc românii pentru benzină și motorină

Prețurile carburanților au rămas constante în ultimele două zile.  Românii plătesc același preț pentru un…

o zi ago

Noi creșteri salariale pentru bugetari în 2024! Câți bani primesc în plus

Guvernul oferă posibilitatea unor bugetari să-și mărească salariul de bază cu peste 50%. Alți bugetari…

2 zile ago

Cod galben de vreme rea! ANM anunță ce zone sunt afectate

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vreme rea pentru mai multe…

2 zile ago

Pensiile pot fi înghețate! Avertismentul analiștilor

România se confruntă cu un avertisment serios din partea Comisiei Europene. Țara este în pericol…

2 zile ago

This website uses cookies.