Categories: Social

Liceenii vor avea o nouă materie, la propunerea PNL: „Istoria Revoluției din 1989”

În decursul zilei de ieri, Camera Deputaților a adoptat cu vot final propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România». Proiectul a fost iniţiat de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.

Liceenii vor avea o nouă materie. Marilen Pirtea, PNL: „Istoria Revoluției din 1989 va ajuta la formarea completă a elevilor”

Proiectul a fost adoptat de deputați cu 215 voturi, 17 împotrivă şi 44 de abţineri și urmează să intre în dezbaterea Senatului.

”După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, anunţă prim-vicepreşedintele PNL Timiş, deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.

Această propunere prevede introducerea cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România» începând cu anul şcolar 2023-2024.

Potrivit deputatului, propunerea legislativă privind introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România» a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor, în forma sa finală, rezultată din dezbaterile comisiilor de specialitate.

Deputatul a mai precizat că „noţiunile, informaţiile şi mărturiile obiective despre istoria noastră recentă sunt de neînlocuit pentru formarea completă a elevilor, viitori cetăţeni conştienţi de etapele semnificative care au fondat destinul democratic al României.”

”Ca deputat, cadru universitar şi timişorean, sunt deosebit de onorat pentru întrunirea unei majorităţi a voturilor în Camera Deputaţilor, favorabile pentru introducerea acestei discipline. Noua disciplină «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România», astăzi legiferată şi trimisă Senatului, răspunde unei necesităţi obiective, aceea de a le oferi tinerilor instrumentele utile pentru educaţia lor civică, respectiv un set de conţinuturi didactice orientate cu precădere către cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente. Noţiunile, informaţiile şi mărturiile obiective despre istoria noastră recentă sunt de neînlocuit pentru formarea completă a elevilor, viitori cetăţeni conştienţi de etapele semnificative care au fondat destinul democratic al României”, subliniază deputatul PNL Timiş, Marilen Gabriel Pirtea.

Sălăvăstru Alexandru

Alexandru Sălăvăstru, studiază Filosofie românească la Școala Doctorală de Filosofie, a studiat Istorie și Politică militară în România secolelor XIX-XXI la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale și Studii Europene la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti. Din 2020 scrie pentru publicatiile online www.animalzoo.ro și www.infoactual.ro

Recent Posts

Cele mai eficiente metode naturale de tratare a migrenelor

Migrenele sunt simptome debilitante, care îți pot afecta semnificativ calitatea vieții. Din fericire, odată ce…

2 zile ago

Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele

Atunci când decideți să cumpărați un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai…

2 zile ago

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar anul acesta. Alimentele se scumpesc în perioada Paștelui

Românii cumpără cadouri pentru familie și cei apropiați în perioada Paștelui, iar ciocolata este unul…

3 zile ago

Pensiile vor fi livrate înainte de Paște! Guvernul a aprobat măsura

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că se va aproba o…

3 zile ago

Belarus afirmă că a prevenit un atac cu drone lansat de Lituania asupra Minskului. Vilniusul respinge acuzațiile

Serviciile secrete din Belarus susțin că au dejucat un atac cu drone asupra Minskului. Acest…

3 zile ago

Fără fonduri pentru tinerii fermieri. Ajutorul va fi reluat abia în 2028

Resursele financiare destinate tinerilor fermieri au fost epuizate. Conform informațiilor disponibile, fondurile au fost consumate…

3 zile ago

This website uses cookies.