Social

Lovitura pentru toti soferii! Ce se va intampla cu preturile la pompa

Lovitura pentru toti soferii! Perioada de grație, în care prăbușirea cotațiilor petrolului pe bursele din întreaga lume s-a văzut inclusiv în prețul la pompă al benzinei și motorinei, este pe cale să se încheie. De acum, șoferii se pot aștepta la o tendință inversă, avertizează un specialist.

După prăbușirea istorică a prețului petrolului, cauzată de închiderea economiilor și de restricțiile de deplasare impuse de pandemia de coronavirus, ce au condus la situația nemaiîntâlnită până acum ca ”aurul negru” să se tranzacționeze chiar și la valori negative, piața de profil începe să își revină.

Acordul încheiat între principalii producători, care au convenit să reducă producția de petrol, pentru ca, prin scăderea ofertei, să dea un impuls prețului, începe să dea roade.

”O tendință de ușoară scumpire”

Deși reluarea tendinței ascendente pentru prețurile petrolului, la nivel internațional, a fost privită cu rezerve de unii analiști, pe fondul incertitudinilor pe care le poate aduce încă pandemia de COVID-19, analistul de piețe externe, Claudiu Cazacu, a susținut luni că vom asista la o ușoară scumpire a petrolului, care va fi resimțită și de consumatorii din România în prețul carburanților la pompă.

Lovitura pentru toti soferii! ”Din păcate, e cazul să ne așteptăm la o tendință de ușoară scumpire” a spus Cazacu, la Digi24 TV.

”Tendința petrolului încă ascendentă probabil că se va vedea în cele din urmă la pompă”, a spus analistul.

”Omenirea nu este gata să renunțe la petrol”

El a adăugat că ”platoul remarcat de ceva vreme nu a reflectat în totalitate, după părerea mea, scăderea prețurilor carburanților, dar asta înseamnă că, în cele din urmă, avem și posibilitatea unei reveniri, dar nu foarte abrupte” a conchis Claudiu Cazacu.

Pandemia de coronavirus și efectele sale, inclusiv asupra pieței internaționale a petrolului, au arătat că omenirea nu este gata deocamdată să renunțe la utilizarea ”aurului negru” ca o principală sursă de energie, a mai comentat Claudiu Cazacu.

Trebuie remarcat faptul că, pe fondul prăbușirii prețurilor petrolului la nivel internațional, prețul la pompă al unui litru din principalii carburanți – benzină și motorină, standard și premium – a fost cu aproximativ 1 leu mai mic în România, în iunie 2020, comparativ cu ianuarie 2020.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

o oră ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

3 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

5 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

7 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

9 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

11 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Casa cu neguri

This website uses cookies.