Lucian Bode. „Domnul Arafat va aproba cele două zboruri pentru Spania”

Lucian Bode. „Domnul Arafat va aproba cele două zboruri pentru Spania”. La Aeroportul Henri Coandă este scandal. Zeci de români nu au fost lăsați să urce într-o aeronava Tarom spre Spania. Cursa este permisă pentru muncitorii sezonieri și pentru cei care au cetățenie spaniolă, însă nici unul dintre românii de acolo nu îndeplinește condițiile.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a explicat la Realitatea PLUS cum stă situația. Și care sunr rezolvările avute în vedere.

„Am participat în urmă cu câteva ore la o întâlnire cu domnul prim-ministru și am fost informat în legătură cu această situație. O să vă spun următorul lucru, noi, prin reglementările aduse în atenția opiniei publice și adoptate de către guvern pentru starea de alertă am spus foarte clar. În continuare menținem suspendate zborurile înspre și dinspre țările considerate în zone roșii, inclusiv Spania.

Însă am introdus și câteva excepții, despre care, de asemenea, am informat opinia publică şi anume, zborurile efectuate cu aeronave de stat, zborurile de corespondență, medicale. Pentru transportul muncitorilor sezonieri era foarte clar pentru ce anume pot să-și achiziționeze bilete, cei care vor să beneficieze de această facilitate şi de această derogare de la suspendarea zborurilor”, a spus minsitrul transporturilor.

„Domnul Arafat va aproba această solicitare”

„Acum, concret, pe Otopeni s-a întâmplat următorul lucru. Sunt două zboruri programate către Spania pentru a aduce în țară muncitori sezonieri. Celor cărora li s-au încheiat sau au încetat contractele de muncă în Spania. Deci sunt două aeronave Tarom care vor veni din Spania la capacitate maximă, aducând muncitori sezonieri în România.

Pentru că am avut solicitări să transportăm din România în Spania cu aceste aeronave care merg, aeronave charter merg special, dedicate pentru muncitorii sezonieri. Tarom a înregistrat 110 solicitări pentru a-i transporta din România pe aceşti cetățeni în Spania, către cele două destinații, Barcelona şi Madrid.

În aceste condiții, 33 dintre aceștia nu îndeplineau niciuna din condițiile de excepție impuse de legislația românească și, mai clar, erau rezidenţi în Spania. Pentru cei 33 de rezidenţi Tarom a făcut, a adresat o solicitare către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, către Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Și, printr-un ordin de comandat, domnul Arafat, în minutele următoare, va aproba această solicitare și cele două zboruri cu 50, respectiv 60 de pasageri la bord vor pleca spre Spania”, a declarat Lucian Bode.

„33 din cei 110 români au doar rezidență”

Ministrul a mai declarat că nu seface îmbarcarea fără verificarea pasagerilor.

„Nu se face îmbarcarea fără a se verifica, pe de-o parte respectarea tuturor normelor de siguranță sanitară.  Revin, ştii foarte bine că sunt obligatorii purtarea măștii de protecție. Obligațiile operatorului, de asemenea, sunt verificate, operatorului aerian, înainte de a pleca în cursă.

Toate aceste documente sunt verificate la îmbarcare. De aceea, cetățenii au avut posibilitatea în sistem electronic să-și facă aceste rezervări. Însă în momentul în care au fost verificate toate documentele, inclusiv contractul de muncă, dacă au sau nu contract de muncă sezonier în Spania, s-a constatat pentru 33 din cei 110 că au doar rezidență. Și atunci pentru ei se emite acel document legal, oficial al statului român pentru a le permite îmbarcarea și decolarea spre Spania”, a mai spus Lucian Bode.

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Locul de muncă care plătește 5.000 de lei pentru 2-3 ore de lucru. Interesul este scăzut

Interesul pentru cursurile de tractorist agricol a scăzut. Un centru de formare profesională din București…

3 zile ago

Atenție de unde cumpărați pește! ANPC a retras de la vânzare 1,3 tone

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ…

3 zile ago

Promisiunile Guvernului cresc deficitul bugetar! Taxele cresc odată cu salariile

Promisiunile repetate de majorări făcute de autoritățile române ar putea agrava și mai mult deficitul…

3 zile ago

Seniorii au de așteptat 40 de zile până la primirea pensiei! Care este motivul

Luna mai a adus o modificare importantă în programul de plată a pensiilor. Seniorii au…

3 zile ago

Cum să scapi corect de medicamentele expirate. Regulile pe care trebuie să le urmezi

Toți românii care cumpără medicamente trebuie să fie conștienți de o regulă importantă și să…

3 zile ago

Încep alegerile! Lista completă a candidaților

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare programate pe 9 iunie 2024 a început vineri,…

3 zile ago

This website uses cookies.