Info Actual > Politică > Ludovic Orban, despre Iohannis: „Soluţia e simplă: un tete-a-tete de 15 minute, în sensul deblocării situaţiei”
Politică

Ludovic Orban, despre Iohannis: „Soluţia e simplă: un tete-a-tete de 15 minute, în sensul deblocării situaţiei”

Ludovic Orban, despre Iohannis: „Soluţia e simplă: un tete-a-tete de 15 minute, în sensul deblocării situaţiei”

Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis poate să rezolve criza politică astăzi. Președintele are toate instrumentele la dispoziţie în acest sens şi obligaţia constituţională să se implice, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, în prezent, “coaliţia este într-o pauză de luptă”.

„Preşedintele poate să rezolve criza astăzi. Are tot ce îi trebuie la dispoziţie pentru soluţionarea crizei şi este apanajul său constituţional, este obligaţia sa constituţională să se implice pentru rezolvarea crizei. Soluţia e simplă: un tete-a-tete de 15 minute, în sensul deblocării situaţiei. Sunt într-o comunicare instituţională cu preşedintele. Colegii mei, care blochează procedura constituţională a moţiunii de cenzură şi care se fac scut uman, toţi zic că defilează sub stindardul preşedintelui Iohannis. Preşedintele Iohannis poate să-i convingă pe colegii mei de lucrurile pe care eu văd că nu pot să-i conving că sunt constituţionale şi este interesul fundamental al României”, a afirmat Orban.

Acesta a susținut că orice persoană care cunoaşte atribuţiile constituţionale ale şefului statului şi situaţia politică din România ştie că „este atributul preşedintelui să intervină într-o astfel de situaţie”.

„Preşedintele are cu certitudine posibilitatea de a rezolva criza, nu după 25 septembrie, ci astăzi, dacă doreşte”, a afirmat Ludovic Orban.

În plan extern, imaginea României este şifonată

„Acum coaliţia de guvernare este într-o pauză de luptă. Fiecare zi care trece în care România este afectată de această criză politică produce efecte extrem de negative asupra României. În planul imaginii externe, imaginea României este şifonată, toată lumea se întreabă ce e cu criza asta politică, investitorii se gândesc de şapte ori dacă să mai investească în România, ca să nu zic că e şi posibil să şi fugă unii, să şi plece unii dintre investitori. Agenţiile de rating, aţi văzut poziţia agenţiei Fitch şi a agenţiei Standard&Poor’s, deci creăm premise pentru scăderea ratingului, pentru pierderea ratingului. Şi aşa ne împrumutăm cel mai scump din ţările UE, cu 3,74, asta ne-ar mai lipsi acum să se ia o decizie la nivelul agenţiilor de rating în cursul evaluării să pierdem din rating”, a arătat Orban.

Conform președintelui PNL, criza politică a afectat şi cursul de schimb valutar.

„Evident, se vede că această criză politică a afectat cursul de schimb. În ciuda intervenţiilor masive ale BNR, leul a scăzut o bună perioadă de timp, deci efectele sunt extrem de negative, trebuie soluţionată criza cât mai repede. (…) Refacerea coaliţiei este foarte simplă. Partidul USR PLUS care, practic, a părăsit temporar coaliţia a exprimat o condiţie peste care nu poate să treacă. Ca să putem reface coaliţia trebuie rezolvată acea condiţie. Lucrurile sunt foarte simple. Nu există nimic complicat. Nu există, din punctul nostru de vedere, decât trei soluţii pentru România: refacem coaliţia, acceptăm un blat cu PSD, cum se pare că se cam întâmplă din partea unora dintre colegii mei, (…) sau opoziţie. Din punctul meu de vedere, cel mai bine este refacerea coaliţiei şi investirea unui Guvern cu deplină capacitate de exerciţiu, pentru că ne confruntăm cu provocări extrem de grave cărora nu le poate face faţă un Guvern care sare într-un picior”, a adăugat Orban.

Ludovic Orban a precizat că este categoric împotriva unei înţelegeri „pe faţă sau pe spate” cu PSD.

„Face rău României şi va afecta dramatic imaginea PNL. Din acest motiv, le solicit încă o dată colegilor mei să nu mai facă jocuri pe la spate cu PSD, pentru că fac rău României şi PNL”, a precizat el.