Știri pe scurt

MADR oferă un sprijin financiar fermierilor pentru achiziția de motorină

datoriilor Tinerii fermieri vor primi 200.000 de euro/fermă! Care sunt condițiile
Sursă foto: agrointel.ro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a făcut anunțul mult așteptat de fermieri marți, pe data de 29 august, după ce a postat pe site-ul instituției proiectul de hotărâre privind acordarea sprijinului de urgență pentru sectoarele cerealelor și oleaginoaselor. Fermierii din sectorul vegetal vor primi un ajutor financiar de 2 lei/litru de motorină pentru peste 152,4 milioane de litri de motorină utilizată la culturile de porumb, orz, rapiță și floarea-soarelui.

„Am gândit acest sprijin de urgenţă pentru fermierii români din sectorul vegetal, care au avut un an extrem de dificil. Astfel, fermierii vor primi un sprijin financiar pentru 50% din consumul de motorină din anul 2022. Sprijinul se acordă beneficiarilor pentru suprafeţele aferente cererii de plată unică pe suprafaţă depusă în anul 2022 pentru minimum 1 ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin – Ionuţ Barbu, potrivit Agerpres.