Categories: Lifestyle

Maia Morgenstern: „Sunt lucruri dureroase, de neconceput”. Motivul pentru care a reacționat

Îndrăgita actriță Maia Morgenstern a reacționat, după vandalizarea cimitirul evreiesc din Ploieşti. Atitudinea celor care au vandalizat mormintele este de neacceptat, cu atât mai mult cu cât nu sunt singulare, spune directoarea Teatrului Evreiesc de Stat. Informaţia legată de distrugerea cimitirului a fost făcută publică pe Facebook, de către deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Maia Morgenstern, după ce cimitirul evreiesc din Ploieşti a fost vandalizat: „Mă îngrijorează foarte tare o asemenea atitudine, o asemenea manifestare. Sunt lucruri dureroase, de neconceput, de neînțeles, de neacceptat”, a declarat actrița, la Antena 3.

Maia Morgenstern: „Sunt lucruri dureroase, de neconceput”. Motivul pentru care a reacționat

„E vorba despre educație, comunicare. Atunci când constați că mari formatori de opinie, mari personalități, schimbă cu totul sensul și semnificația unor astfel de manifestări, acțiuni, nebunii, atunci te întristează foarte tare. Pentru că opinia oamenilor este deformată.

Mă întristează, mă doare lucrul acesta. Mai ales că nu este o manifestare singulară”, a mai afirmat Maia Morgenstern.

Profund afectată de accțiunile de vandalism petrecute în cimitirul din Ploiești, actrița a postat și un mesaj pe pagina personală de socializare.

„Un fel de reacție. Dacă e voie. Dacă se îngăduie. Dacă nu cumva deranjez pe cineva. Dacă nu cumva se supăra cineva. Dacă nu cumva exagerez. Dacă nu cumva fac jocurile mai știu eu cui. Dacă nu cumva aș merita eu vreo plângere penală. Dacă nu cumva mă amestec într-o chestie care nu mă privește. Dacă nu cumva iar vreau să mă bag în seamă. Dacă nu cumva mi se pare mie. Dacă nu cumva fac din țânțar armăsar. Dacă nu cumva inventez o falsă problemă. Dacă nu cumva tot eu sunt vinovată, de fapt. Dacă nu cumva mai bine tăceam. Dacă nu cumva mai bine făceam altfel decât fac.

Dacă nu cumva…Cimitirul Evreiesc din Ploiești a fost vandalizat. Profanat.

Dacă am eu rude acolo? Dacă mă privește direct pe mine?

Dacă nu cumva profanarea unui cimitir Evreiesc a devenit un fapt divers?!?

Dacă nu cumva sunt patetica…”, a scris celebra actriță pe Facebook.

Mai multe monumente funerare din cimitirul evreiesc din Ploieşti au fost vandalizate, iar Poliţia Prahova a deschis deja un dosar penal pentru distrugere. Deocamdată, aceștia nu cunosc cine sunt autorii, dar bănuiesc că ar fi vorba despre un grup de adolescenţi.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.