Știri pe scurt

Marcel Boloş, despre rectificarea bugetară

ce-se-intampla-cu-ratele-romanilor
sursa MIPE

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, că rectificarea bugetară nu poate avea loc mai devreme de adoptarea măsurilor fiscale şi de reducere a cheltuielilor, altfel România riscă să atingă un deficit bugetar de 7%.

Rectificarea bugetară nu poate avea loc decât după ce aceste măsuri se aprobă. În caz contrar, dacă măsurile nu se aprobă, spun cu toată răspunderea: deficitul bugetar ajunge în jur de 7% din PIB. Coaliţia trebuie să fie foarte pragmatică şi este, din acest punct de vedere, să rezolve această problemă pe care o avem acum. Cum am spus, deciziile sunt ale coaliţiei de guvernare şi sunt convins că dumnealor vor decide ce este mai bine pentru România, aşa cum a afirmat domnul prim-ministru, şi măsurile cât de curând vor fi aprobate. Repet, în caz contrar, spun cu toată răspunderea şi responsabilitatea, deficitul bugetar va ajunge în jur de 7%. Prin aceste măsuri pe care urmează să le adoptăm, va fi o temperare a deficitului bugetar şi, chiar dacă vom ieşi cam şifonaţi la sfârşitul acestui an, anul viitor va arăta cu mult, mult mai bine decât ceea ce avem în prezent”, a afirmat Boloş.