Categories: Actual

Mesaj cheie al lui Klaus Iohannis de Ziua Națională a Statelor Unite: „Mesajul președintelui Biden a fost puternic”

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cheie cu ocazia apropierii zilei de 4 iulie, Ziua Națională a Statelor Unite. Șeful statului a participat alături de premierul Florin Cîțu, un semnal în lupta internă din PNL, la recepția oferită de ambasada SUA.

Redăm integral discursul președintelui Klaus Iohannis:

„Doamnelor și domnilor,
Sărbătorim în acest an Ziua Independenței într-un cadru plin de speranță și de suflu proaspăt în relația transatlantică, inspirat de Președintele Joe Biden și de Administrația pe care o conduce. Suntem într-un moment de inflexiune, care va acționa drept catalizator pentru unitatea transatlantică.
La nivel bilateral, relația dintre România și Statele Unite ale Americii se bazează pe un parteneriat strategic solid și profund, pe apartenența comună la valorile democrației, statului de drept și drepturilor omului.
Totodată, anul acesta marcăm trei momente speciale în relația noastră. Se împlinesc 10 ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite, 10 ani de la semnarea și intrarea în vigoare a Acordului între România și Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România și 5 ani de la atingerea Capacității Operaționale Depline a Facilității de Apărare împotriva Rachetelor Balistice de la Deveselu.
Aprofundarea parteneriatului strategic are în vedere și încurajarea legăturilor mai puternice între oameni. Un sprijin solid al dialogului educațional și cultural transatlantic îl reprezintă Programul de burse Fulbright – care anul acesta împlinește 75 de ani de la lansare și peste 60 de ani de prezență în România, completând astfel seria momentelor aniversare importante în relația bilaterală”.

Mesaj cheie al lui Klaus Iohannis de Ziua Națională a Statelor Unite

„Stimați invitați,
Turneul european recent al Președintelui Biden a fost un succes.
Deciziile adoptate la Summitul NATO, la Summitul Uniunea Europeană – SUA și la reuniunea G7 de la Carbis Bay reprezintă o dovadă clară a angajamentului Statelor Unite pentru aliații și partenerii săi, precum și a reimplicării sale în dosare esențiale pentru arhitectura internațională.
Discuțiile pe care le-am avut cu Președintele Biden în marja Summitului NATO au reprezentat, la rândul lor, un prilej de reconfirmare atât a solidității Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, cât și a angajamentului partenerilor americani pentru securitatea euroatlantică.
Totodată, a fost remarcabilă participarea, în premieră, a unui Președinte al Statelor Unite la Summitul Formatului București 9, pe care l-am găzduit în luna mai.
Mesajul Președintelui Joe Biden în cadrul reuniunii a fost puternic și foarte încurajator pentru Aliații de pe Flancul Estic, evidențiind că relația transatlantică nu înseamnă doar legătura dintre cele două maluri ale Atlanticului, ci se întinde peste Europa, până la Marea Baltică și Marea Neagră, iar parteneriatul dintre SUA și Europa reprezintă piatra de temelie a relațiilor internaționale”.

Iohannis: România este și va rămâne puternic ancorată în comunitatea de valori democratice

„Doamnelor și domnilor,
România este și va rămâne puternic ancorată în comunitatea de valori democratice, un promotor al unei relații transatlantice solide.
Vom continua să susținem o Alianță Nord-Atlantică robustă și indivizibilă, precum și cooperarea sinergică și complementară dintre NATO și Uniunea Europeană.
Am convingerea profundă că relațiile transatlantice oferă cele mai eficiente instrumente pentru a gestiona provocările actuale, inclusiv prin reafirmarea democrației, a statului de drept și a respectării drepturilor omului.
Un parteneriat transatlantic revitalizat va influența pozitiv modul în care sistemul internațional se va adapta la contextul actual, prin raportare la valorile democratice împărtășite.
De aceea, România susține și promovează conceptul de reziliență strategică transatlantică. Ceea ce vizăm este reducerea sau chiar eliminarea dependenței de actorii care nu împărtășesc aceleași valori ce reprezintă baza comunității transatlantice din care facem parte. Astfel trebuie interpretată și inițiativa României de a înființa la București Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, pe care l-am inaugurat recent și care este deschis partenerilor”.

„Doamnelor și domnilor,
În încheiere, doresc să subliniez din nou actualitatea valorilor exprimate în Declarația de Independență. După 245 de ani, ele continuă să ne ghideze în înțelegerea și gestionarea provocărilor de astăzi.
Sunt convins că vom reuși, împreună, să fructificăm la potențialul maxim momentul în care ne aflăm, atât de propice pentru reafirmarea valorilor comune și urmărirea strategică a intereselor împărtășite de securitate.
Urez „La mulți ani!” Statelor Unite ale Americii și poporului american!
Happy 4th of July! Happy Independence Day!” a spus Klaus Iohannis.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

3 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.