Actual

Mesajul lui Florin Cîțu de Ziua Internaţională a Holocaustului: ”27 ianuarie reprezintă o zi cu o deosebită semnificație simbolică”

premierul Florin Cîțu

Florin Cîțu a transmis miercuri, un mesaj, cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Premierul României spune că în perioada pe care o traversăm, cinstirea memoriei victimelor Holocaustului nu mai este suficientă, fiind necesare acţiuni concrete. Acesta este de părere că România susține cu tărie combaterea tuturor formelor de discriminare și a modalităților de propagare a acestora, a discursului instigator la ură și a antisemitismului.

Florin Cîțu a postat un mesaj pe o rețea de socializare, cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Acesta spune că această zi are o semnificație deosebită de comemorare și de omagiere a victimelor, iar anul acesta se împlinesc 76 de ani de la eliberarea prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau.

Mesajul lui Florin Cîțu

„27 ianuarie reprezintă o zi cu o deosebită semnificație simbolică, de comemorare și de omagiere a victimelor tragicelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și de marcare, anul acesta, a 76 de ani de la eliberarea prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau.

”Nu este suficient doar să cinstim memoria victimelor Holocaustului”

Însă, în perioada pe care o traversăm, marcată de o proliferare a teoriilor conspiraționiste, a antisemitismului și a intoleranței, nu este suficient doar să cinstim memoria victimelor Holocaustului și să ne amintim de acestea, ci este cu atât mai mult necesar să transmitem un apel la acțiune. România susține cu tărie combaterea tuturor formelor de discriminare și a tuturor modalităților de propagare a acestora, a discursului instigator la ură și a antisemitismului.

Exercitarea Președinției Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, adoptarea, în 2018, a unei legi speciale pentru combaterea antisemitismului, pregătirea unei Strategii naționale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură reprezintă doar o parte a preocupărilor semnificative ale țării noastre pentru ocrotirea valorilor unei societăți democratice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale fiecăruia dintre noi.

”Să nu uităm niciodată să ne exprimăm cu tărie împotriva discriminării”

Să nu uităm niciodată să ne exprimăm cu tărie și cu fermitate împotriva intoleranței și a discriminării, ori de câte ori și oriunde ar apărea acestea”, a scris premierul Florin Cîţu, miercuri, pe o rețea de socializare, potrivit Antena 3.