Categories: Actual

Ministrul Lucian Bode declară război restaurantelor. „E necesară instituirea unei sancţiuni complementare”

După ședința de Guvern, care a avut loc joi seară, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode a afirmat, că urmează să fie adoptat un propiect de lege prin care restaurantele și cluburile, care nu respectă măsurile anti-COVID, să fie închise pentru o perioadă de timp.

Măsuri mai drastice pentru agenții economici

„Guvernul a adoptat azi, în primă lectură, un proiect de lege şi, în condiţiile în care Parlamentul nu ia în discuţie amendamentele pe care le-am propus la Legea 55/2020, Guvernul a adoptat un proiect în primă lectură un proiect privind combaterea pandemiei de COVID-19. Aşteptăm punctul de vedere al avizatorilor şi cel mai probabil vom aproba săptămâna viitoare acest proiect de lege, îl vom trimite în procedură de urgenţă în Parlament şi îmi exprim speranţa că într-un timp foarte scurt va fi adoptat de Parlament.

Legea 55 prevede sancţiunea principală a amenzii, în cazul în care operatorii economici încalcă normele sanitare, respectiv suspendarea temporară a activităţii acestora. Operatori economici sancţionaţi au continuat să încalce prevederile legale, am considerat că e necesară instituirea unei sancţiuni complementare.

Astfel, închiderea pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile, a sediului principal sau secundar unde operatorul economic desfăşoara activitatea fără a respecta măsurile constituie o măsură adecvată. Ea se va materializa prin afişarea la loc vizibil, la intrare, a mesajului că spaţiul e închis temporar din cauza nerespectării măsurilor impuse pentru diminuarea efectelor COVID, cu menţiunea datei până la care e valabilă această sancţiune”, a afirmat Lucian Bode.

Sancțiuni pentru limitarea pandemiei

„Îndepărtatea sigiliilor în vederea reluării activităţii poate constitui infracţiune conform Codului penal. Îmi doresc ca în cel mai scurt timp aceste prevederi să fie publicate în Monitorul Oficial şi să fie aplicate în scopul de a limita la minim posibil răspândirea pandemiei. Scopul nostru nu e de a sancţiona cetăţenii, operatorii economici, ci de a limita răspândirea pandemiei”, a adăugat Bode, potrivit stiripesurse.ro

Ionescu Lucian

Lucian Ionescu a studiat la Faculatea de jurnalism, Spiru Haret, Bucuresti. Este jurnalist de peste 20 de ani, a scris articole pentru www.evz.ro, www.infoactual.ro,

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

60 de minute ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

5 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

13 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

14 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

16 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Un Crăciun cu Winston

This website uses cookies.