Știri pe scurt

Ministrul Rafila: „Copiii transferați sunt în stare bună”

Ministrul Rafila: „Copiii transferați sunt în stare bună”
Sursa foto: jurnalul.ro

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a dat asigurări că, după transferul la Spitalul „Marie Curie”, copiii mutaţi de la Spitalul „Nicolae Robănescu” în urma incendiului de marţi seara sunt în stare bună.

„Sunt în stare bună, sunt liniştiţi împreună cu părinţii. Aşteaptă să se mute cât mai repede şi de asta ne ocupăm în perioada imediat următoare”, a declarat Rafila.

Ministrul a mai precizat că, în măsura în care va fi racordată la energie locaţia respectivă, atunci se poate curăţa foarte rapid. „Se lucrează şi în momentul de faţă şi ei se pot muta în condiţii de siguranţă, pentru că, să nu uităm, discutăm de copii cu dizabilităţi care au nevoie de proceduri de recuperare, pentru ei orice zi de recuperare este importantă”, a mai părecizat ministrul Rafila, citat de Agerpres.