Categories: Social

Ministrul Transporturilor: Vor fi gata 90 de km de autostrada

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a vorbit despre proiectele din cadrul Ministerului Transporturilor.

„A 0 Sud ar trebui să fie gata în 2023, conform termenelor contractelor. Sunt semnate cele trei contracte, pentru trei loturi, pe două dintre ele deja se lucrează. Pe lotul trei vor începe lucrările în iunie și ar trebui să fie gata în 2023.

Pe Nord se poate semna contractul pe locul doi, între Corbeanca și DN 1 și Afumați. Aici, termenul ar fi 2024”, a declarat ministrul Transporturilor.

Câți kilometri de autostrada vor fi gata în acest an

Ministrul Transporturilor a fost întrebat câți kilometri de autostrada vor fi gata în acest an.

„Aproximativ 90 de kilometri de autostrada și drum expres ar putea fi gata în 2021. Prin PNRR vom avea autostrăzi moderne”, a mai explicat el.

„Nu e un lucru fericit, dar e parte din eficientizarea acestei companii. Așa este planul de restructurare în momentul de față.

CFR Marfă are o datorie uriașă au de da 3,8 miliarde de lei, noi am făcut un plan prin care să demonstrăm că returnăm acest ajutor de stat, dar și că continuă să existe un operator de transport marfă, de stat CFR Marfă avea mulți angajați, problema este că nu avea de unde să le plătești salariile și atunci este acest plan de eficientizare din care să iasă o companie cu dimensiune de 50% – 60% față de cota de piață a CFR Marfă”, a precizat ministrul Drulă, la Antena 3.

Restructurări la TAROM

„Cred că au plecat în jur de 300 – 400, erau 1.700 și vor ajunge la 1.000 de persoane, până la finalul anului”, a precizat ministrul, potrivit Antena 3.

Lorena Marinescu

Lorena Marinescu si-a inceput activitatea editorala in 2020, este o indragostita de literatura si ii place sa fie mereu la zi cu agenda publica. Aceste motive au determinat-o sa devina jurnalist

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

39 de minute ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

5 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

13 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

14 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

16 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.