Categories: Lifestyle

Mircea Badea, anunț surprinzător. Renunță la emisiune?

Mircea Badea, unul dintre cei mai nonconformiști prezentatori din lumea televiziunii îi uimește pe toți. În timpul emisiunii „În gura presei” de la Antena 3, Mircea Badea și-a surprins admiratorii cu un anunț neașteptat.

La prima vedere, vedeta de la Antena 3 a lăsat loc să se înțeleagă că emisiunea pe care o prezintă nu va mai fi difuzată pe post. Apoi, spre final, a spus ca vrea sa schimbe formatul emisiunii.

„Începând de mâine, pe generic, acum, am luat această decizie, la mine deciziile sunt bruște, chiar dacă iau decizii proaste, deci, de mâine, această emisiune nu va mai exista. Simplu! Ia uite ce simplu a fost!”, a spus Mircea Badea la începutul emisiunii „În gura presei” de la Antena 3.

„Ce bine începusem anul în curs, făceam scălămbăieli în general. După, a venit pandemia și s-a dus planul meu. Am vorbit despre lucrurile importante. Acum m-am obișnuit și cu pandemia, am vorbit tot ce se putea vorbi despre COVID, măsuri, sistem, vaccin. Cât mai stau să mai vorbesc despre asta?! După iar să vorbesc despre Guvern, președinte… Nu, suficient! Sincer, îmi vine și să vomit, de saturație, în sensul acesta”.

Gata! Emisiunea în forma aceasta din ultimele zece luni nu mai există

„(…) Deci, gata, pe generic am luat această decizie. Emisiunea în forma aceasta din ultimele zece luni nu mai există. Începusem o formulă nouă prin decembrie anul trecut sau chiar noiembrie și am ținut-o până la jumătatea lui februarie. După, m-am sucit pentru că a venit pandemia”, a explicat acesta.

Așadar, de astăzi, miercuri, 16 decembrie, emisiunea „În gura presei” va fi altfel.

„Fiind singur la măsuță, în principiu, fac ce vrea mușchiul meu și, atunci, asta voi face începând de mâine (n.r. miercuri, 16 decembrie), să nu fie brusc și dintr-o dată”, a menționat vedeta de la Antena 3.

 

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

4 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

4 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

4 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

4 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

5 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.