Categories: Lifestyle

Mircea Badea: Foarte amuzant este felul în care se organizează zborurile

Mircea Badea, prezentator TV al Antenei 3, a revenit în cadrul emisiunii În gura presei după ce a fost plecat în vacanță. Simpaticul prezentator a povestit ce se întâmplă în avion, în contextul pandemiei.

„Foarte amuzant este felul în care se organizează zborurile. Alea câte mai sunt… Deci, în aeroporturile în care am fost și eu e așa: totul închis. Există doar niște tonomate. O apiță. În România știți că au fost închise restaurantele… pericol mare de infectare. Ok. Și ajungi în avion. Masca obligatorie, la îmbarcare distanță. Te urci în avion. Pe culoarul din avion, umăr la umăr, după ce te-ai distanțat.

Mircea Badea: Toată lumea dă jos măștile și începe să mănânce, să bea

Începe zborul. După ce se întâmplă? Vine mâncarea. Cum?! Vine mâncarea! Nu există un rând liber. Totul full. Și vine mâncarea în avion. Toată lumea dă jos măștile și începe să mănânce, să bea. După, repede, masca la loc”, a spus Mircea Badea la Antena 3, în cadrul emisiunii sale.

„Nu ai cum mai tare de atât! Dacă ai un zbor de trei ore să zicem, oricum stai mai mult decât într-un restaurant. Dar, hei, suntem vigilenți… Mai tare de atât…”, a mai spus Mircea Badea.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.