Categories: Actual

Mircea Geoană a vorbit pentru prima dată de boală: „Ne uităm înainte…”

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a vorbit pentru prima dată despre starea s de sănătate. Fostul preşedinte PSD a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că legat de sănătate a avut o sperietură, dar gena bună l-a ajutat să treacă peste hop.

Mircea Geoană a vorbit pentru prima dată de boală: „Sunt bine. Am avut o sperietură! Ne uităm înainte”

Fiindcă s-au făcut foarte multe speculații în legătură cu acest subiect, Marius Tucă l-a întrebat pe Mircea Geoană cum este cu sănătatea. Invitatul a precizat că a avut o sperietură, dar în momentul de față este bine.

„Sunt bine. Am avut o sperietură. Har Domnului și fiindcă am o genă bună, m-a ajutat să trec peste hop. Am avut o sperietură care a trecut. Ne uităm înainte”, a spus Mircea Geoană.

Pe 8 august 2022, Mircea Geoană a apărut pentru prima dată cu noul look

Mircea Geoană a confirmat că starea lui de sănătate este bună, se simte bine și că merge înainte.

Fostul preşedinte al PSD, în prezent secretar general adjunct al NATO, a trecut printr-o perioadă extrem de complicată. S-a speculat că ar fi fost diagnosticat cu o boală extrem de grea, că a urmat un  tratament puternic, extrem de violent, care l-a lăsat fără păr şi slăbit.

Mircea Geoană a apărut prima dată că tuns la chelie în vară la logodna fiicei sale, Ana, iar apoi la reauniune NATO de la Bucureşti, din noiembrie, secretarul general adjunct al NATO era de nerecunoscut.

Ce a spus Mircea Geoană despre viitorul său politic

De asemenea, Mircea Geoană spunea recent într-un interviu că deocamdată este implicat 100% în sarcinile pe care le are la vârful NATO, şi că este prematur să se gândească la astfel de lucruri, mai ales când avem un război aproape de graniţă.

„Sunt implicat, așa cum e firesc, moral și etic, în funcția de înaltă răspundere la vârful NATO. Sunt dedicat 100% acestui moment al carierei mele și cred că cel mai important lucru e să ne facem datoria fiecare, astăzi și mâine.

Sunt multe zvonuri. Eu cred că e totalmente prematur pentru astfel de discuții. Sunt multe alte probleme care frământă și românii, și țările aliate. Avem un război la graniță, avem o perioadă complicată. De aceea, nu mă las să fiu perturbat de niciun alt gând”.

Adriana Coman

Recent Posts

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

20 de minute ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 ore ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

10 ore ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

11 ore ago

Prețul energiei în România, de aproape trei ori mai mare decât în Germania! Am întrecut și Ungaria

România, deși produce cantități semnificative de energie electrică, se confruntă cu unele dintre cele mai…

12 ore ago

Florin Barbu își propune reglementarea adaosului comercial. Susținerea produselor românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a prezentat mai multe inițiative legislative pentru reglementarea adaosului comercial, cu…

13 ore ago

This website uses cookies.