Mirela Vaida șochează. „Vulpița nu e diferită de Monica Columbeanu”

Mirela Vaida șochează. „Vulpița nu e diferită de Monica Columbeanu”. Conducerea postului Antena 1 i-a concediat recent pe Vulpița și pe Viorel, din cauza amenzilor și a avertismentelor primite de la Consiliul Național al Audiovizualului.

În acest context, Mirela Vaida vorbește despre dubla măsură cu care au fost măsurate cazul Vulpiței și cel al Monicăi Columbeanu, de exemplu. Prezentatoarea emisiunii Acces Direct, a declarat pentru DCNews că s-a exagerat pe marginea acestui subiect.

„Lumea a înțeles că ei, Vulpița și Viorel, sunt autentici. Au doze de naivitate din cauza locului din care vin, a mediului și condițiilor materiale, educaționale, politice. Ei sunt niște victime. Iar noi i-am luat cu sensul de a încerca să le dăm o altă cotitură în viață.

Ce mă doare pe mine cel mai tare este că se exagerează. De ce? Pentru că audiența este mare. Dacă audiența nu ar fi fost mare, concurența și toți cei care au interesul ca acest subiect să dispară de la televizor nu ar fi avut nicio problemă cu noi, a spus Mirela Vaida.

„Irinel venea de la Izvorani și Veronica vine de la Blăgești”

Aceasta a comparat cazul Vulpiței cu cel al Monicăi Columbeanu. Vaida susține că nevoia de moralitate a fost strigată doar în cazul Vulpiței. În cazul Monica- Irinel Columbeanu, s-a închis ochii. De ce? Din cauza diferenței de statut social.

„Să ne amintim că nici Monica și Irinel nu au fost vreun model de moralitate. Ce ne învăța Monica? Dacă ești o fată tânără și te combini cu un bărbat mai în vârstă și care e miliardar, poți să fii și tu cineva? Acesta este un model în viață? Nu.

A fost promovat peste tot. A spus cineva ceva? Nu. Dar de ce? Că Irinel venea de la Izvorani și Veronica vine de la Blăgești? Mie nu mi se pare normal. Am și spus-o în direct. Eu sunt un prezentator un pic mai asumat, de multe ori fac lucruri riscante. Mi le asum. În sensul că am atitudine. Atunci când se exagerează, tind să o spun și vreau să o spun!”, a mai spus Mirela Vaida.

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

2 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

5 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

8 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

10 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

12 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.