Actual

Modificări în sistemul educațional. Ce nu trebuie să le lipsească elevilor

400.000 de elevi, Sursa foto GdS
Sursa foto GdS

În câteva zile începe un nou an școlar. Profesorii, părinții, dar și elevii așteaptă cu entuziasm să sune din nou clopoțelul. Totuși, chiar înainte de prima zi de școală au apărut noi modificări în sistemul educațional.

Toți elevii vor trebuie să aibă un card național, ce nu trebuie să le lipsească.

Modificări în sistemul educațional

Klaus Iohannis, președintele România, a promulgat la începutul lunii curent noile Legi ale Educației. Acestea introduc noi modificări în instituțiile de învățământ.

Pe baza acestui card, elevii vor primi beneficiile ce sunt prevăzute în Legile Educației. De asemenea, tot pe acesta vor fi și facilitățile oferite de operatorii economici.

Cu siguranță, acest nou an școlar este diferit față de cel anterior. Elevii vor putea fi din nou exmatriculați. Acest lucru se întâmplă doar în situații foarte grave. Totuși, trebuie menționat faptul că, elevii vor putea contesta această decizie.

În acest nou an școlar vor fi introduse noi materii obligatorii. De exemplu, cei ce sunt clasa a XI-a vor studia „Istoria evreilor. Holocaustul”. De asemenea, o altă materie obligatorie se referă la istoria recentă a României, mai exact „Istoria comunismului din România”.

S-a produs o schimbare și la nivelul burselor elevilor. AU fost eliminate bursele sociale. Astfel, cei care sunt orfani de un singur părinte nu vor mai primi acest ajutor. Sprijinul financiar oferit de sta în cazul elevilor va fi condiționat de venitul familiei, conform romaniatv.net.

Burse de merit mai mari și ajutor de la stat 

De asemenea, s-au produs modificări și în cazul burselor de merit. În acest an școlar, doar 30% din elevii fiecărei clase vor primi burse de merit. Acestea se acordă în ordina descrescătoare a mediilor. Aici este extrem de important de menționat faptul că o condiție pentru o primi bursa d emerit este ca elevul să aibă la purtare nota 10. Până în acest an școlar, elevul ar fi putut averea și 9,50 la purtare și tot ar fi primit această sumă recompensatorie.

Mai trebuie adăugat faptul că elevii de clasa a V-a nu vor primi bursă de merit conform secretarului de stat, Florian Lixandru.

Bursa de merit va avea valoarea de 450 de lei lunar. Aceasta a fost mărită cu 250 de lei față de anu școlar anterior.

În următoarele zile, elevii ce fac parte din medii defavorizate vor primi din partea statului român un ajutor în valoare de 500 de lei pentru achiziționarea de rechizite. Acest ajutor va fi primit de 300.000 de elevi. Acești bani vor fi distribuiți sub forma unor tichete educaționale. De asemenea, ei vor fi acordați într-o singură trnașă.

Alocarea pentru sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială este de aproximativ 120.000.000 euro pe o perioadă de 4 ani școlari (2023-2027)”, a transmis Ministerul Investițiilor și proiectelor Europene într-un comunicat.