Categories: Economic

Modificările aduse Codului Silvic, lovitură pentru hoți. Acestea îi îngrozesc

Modificările aduse Codului Silvic sunt utile pentru prevenirea și combaterea furturilor de lemne – sunt de părere autoritățile din județul Sălaj. Ele cred că aceste infracțiuni vor scădea mai ales că nu mai există o criză acută de lemne de foc pentru populație.

Una dintre cele mai importante modificări aduse Codului Silvic, care va duce la scăderea tăierilor ilegale,  este că furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de valoarea prejudiciului. Numai în primul semestru din acest an, în România au fost înregistrate peste 1.000 de dosare penale pentru comiterea de infracțiuni silvice – potrivit datelor Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

De asemenea, camioanele cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate, iar tăierile la ras vor fi interzise în rezervațiile naturale.

O altă modificare este obligativitatea avizului de transport, inclusiv pentru rumeguș, biomasă și orice rest de lemn.

Potrivit lucrătorilor silvici implicați direct în prevenirea și combaterea infracțiunilor silvice aceste modificări și continuarea colaborării instituțiilor cu rol de control trebuie să contribuie la reducerea numărului de infracțiuni în domeniul forestier.

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

4 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

6 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

9 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

11 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

13 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Inegalabilul Davila

This website uses cookies.